Iranul declară că UE a promis salvarea acordului nuclear de Victor MAIER postat pe 19/05/2018 Foto: Media Ali Akbar Salehi, șeful programului nuclear al Iranului Șeful programului nuclear al Iranului , Ali Akbar Salehi, a declarat sâmbătă că Uniunea Europeană a promis că va salva acordul nuclear în ciuda deciziei președintelui american Donald Trump de a ieși din acord și de a reimpune sancțiunile împotriva Teheranului, relatează Reuters. „Sperăm ca eforturile lor să se materializeze … Acțiunile Americii … arată că nu este o țară de încredere în relațiile internaționale”, a declarat Ali Akbar Salehi la o conferință de presă comună la Teheran cu comisarul european pentru Energie și Climat, Miguel Arias Canete. În cadrul negocierilor din 2015, Iranul și-a limitat programul nuclear în schimbul ridicării celor mai multe sancțiuni occidentale asupra țării. Sancțiunile au fost ridicate în 2016. Canete, care a sosit la Teheran în cursul zilei de vineri pentru o vizită de două zile, are drept scop să liniștească pe Iran că UE dorește să mențină comerțul deschis în ciuda retragerii din pact a Statelor Unite, pe data de 8 mai. „Am trimis un mesaj prietenilor noștri iranieni că, atâta timp cât aceștia respectă acordul, europenii … își vor împlini angajamentul. Și ei au spus același lucru „, a declarat Canete. „Vom încerca să intensificăm fluxurile de comerț care au fost foarte pozitive pentru economia iraniană”. UE este cel mai mare importator de petrol iranian. 5/5 - (2 votes) Distribuie pe:
Previziune privind capitularea economiei SUA în fața unui „joc economic de așteptare” orchestrat de China și Rusia