Revoltă în MAI, după incidentul dintre un polițist de la Rutieră și un agent de la Poliția Locală sector 1 de Iris DĂIAN postat pe 09/11/2019 Scandalul public de săptămâna trecută din sectorul 1 al Capitalei, când un polițist rutier a fost umilit în stradă de un agent al Poliției Locale care a refuzat să-i prezinte documentele și și-a mobilizat și șefii pentru a scăpa de amendă, a generat mari nemulțumiri în rândul Poliției Române. După ce superiorii rutierului și-au lăsat subalternul expus presiunilor și chiar au intervenit pentru agentul local, polițiști din întreaga țară s-au mobilizat pentru a curăța imaginea acestei forțe. 8 000 de persoane au semnat o petiție care ar urma să ducă la schimbarea denumirii Poliței Locale în Garda Publică. Inițiatorul petiției a redactat chiar și proiectul de lege care ar urma să fie depus la Parlament. Cei care susțin această inițiativă vor să existe o diferențiere mai clară între cele două forțe de ordine publică, pentru ca cetățenii să înțeleagă mai bine ce atribuții au cele două tipuri de polițiști și ce servicii prestează pentru comunitate. Polițiștii locali sunt „urmașii” gardienilor publici și au căpătat această titulatură prin lege în 2010. De atunci, în nenumărate rânduri, polițiștii din Ministerul de Interne au cerut lămurirea mai clară a statutului și identității foștilor gardieni publici. Incidentul petrecut săptămâna trecută între un polițist rutier și unul de la Locală: https://www.youtube.com/watch?v=LZaD-mpECdQ 5/5 - (2 votes) Distribuie pe:
Previziune privind capitularea economiei SUA în fața unui „joc economic de așteptare” orchestrat de China și Rusia