Acasă Extern UE luat măsuri disciplinare împotriva Poloniei

UE luat măsuri disciplinare împotriva Poloniei

UE a lansat măsuri disciplinare fără precedent împotriva Poloniei, declarând că reformele sale judiciare amenință statul de drept.

Uniunea Europeană a declarat că 13  legi noi, promulgate în ultimii în doi ani, au permis Guvernului polonez să intervină „în mod semnificativ” în sistemul judiciar.

Uniunea Europeană a acordat un termen de trei luni Poloniei pentru răspuns.

Guvernul conservator din Polonia a reacționat spunând că decizia UE este una „politică” și a declarat că sunt necesare reforme pentru a reduce ineficiența și corupția.

Măsurile disciplinare, menționate în articolul 7 al tratatului, ar putea duce la suspendarea dreptului de vot al Poloniei la summit-urile UE.

Ungaria a declarat că va bloca această sancțiune cunoscută sub numele de „opțiunea nucleară”, întrucât necesită aprobarea tuturor statelor membre.

Care sunt cerințele UE?

După aproape doi ani de monitorizare a situației din Polonia, Comisia Europeană  (executivul UE ) a spus că aceasta este o chestiune de „îngrijorare comună” pentru blocul comunitar și a cerut guvernului:

  • Să nu reducă vârsta de pensionare judecătorilor actuali.
  • Anularea puteri discreționare acordată președintelui țării de a prelungi mandatul judecătorilor Curții Supreme.
  • Eliminarea noului regim de pensionare pentru judecători, inclusiv competențele discreționare ale ministrului Justiției.
  • Refacerea independenței și legitimității Curții Constituționale.

Prim – vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, care a purtat discuții cu Guvernul polonez, condus de Partidul Dreptate și Justiție (PiS), a declarat că nu există „altă opțiune”, deoarece „întreaga structură a fost afectată”.

„După doi ani de încercare pentru a soluționa prin dialog, bineînțeles că suntem frustrați că nu am obținut ceea ce vrem, așa că acum încurajăm Consiliul și Parlamentul să ne sprijine”, a spus Timmermans.

Toate statele membre vor fi acum rugate să decidă dacă Polonia încalcă standardele UE. O astfel de hotărâre are nevoie de sprijinul a 22 din cele 28 de state.

Eventualele sancțiuni posibile ar veni doar într-o etapă ulterioară. Dar, Frans Timmermans a spus că articolul 7 ar putea fi revocat dacă Polonia va aborda punctele solicitate în termen de trei luni.

Corespondenții de presă de la Bruxelles spun că această sancțiune subliniază o escaladare a tensiunilor dintre țările occidentale și fostele țări comuniste din Europa de Est.  Alte aspecte sensibile includ independența mass-mediei și imigrația.

Sistemul are nevoie de reforme, spun polonezii obișnuiți

Partidul de guvernământ al Poloniei declară că sistemul judiciar are nevoie de o reformă profundă, deoarece este ineficient, lent și nu a fost niciodată „decomunizat”, cu alte cuvinte, judecătorii comunității și colaboratorii acestui regim continuă să prezideze procesele.

Probabil că este ironic faptul că liderul partidului privind reforma judiciară, deputatul PiS Stanislaw Piotrowicz, este un fost procuror din perioada comunistă.

Potrivit unui sondaj de opinie recent,  81% dintre polonezi sunt de acord că sistemul judecătoresc are nevoie de reformă. Repondenții nu au fost întrebați dacă au fost de acord cu soluțiile PiS.

Principalele nemulțumiri ale publicului, în ordinea importanței, au fost că procesele durează mult prea mult, procedurile în sine sunt prea complicate și corupte. PiS declară că reformele sale vor restabili încrederea publică în sistemul judiciar.

Ce spune polonezul?

Premierul polonez, Mateusz Morawiecki,  a declarat pe Twitter că reforma a fost profund necesară și că „Polonia este la fel de devotată statului de drept ca și celelalte state membre UE”.

El a adăugat: „Dialogul dintre Comisia Europeană și Varșovia trebuie să fie deschis și cinstit. Cred că suveranitatea Poloniei și ideea Europei Unite pot fi reconciliate”.

Premierul Poloniei, Mateusz Morawiecki, , care a preluat mandatul în această lună, a apărat reformele și a declarat că UE a adoptat o viziune unilaterală, spunând că țara sa are dreptul de a efectua reforme.

 

5/5 - (10 votes)

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Denisa ORBAN
Mai multe Extern
Comentarii închise.

Recomandări

Noua tulpină de COVID se transmite mai ușor și are un grad de mortalitate crescut

Premierul Boris Johnson a atenționat vineri seara că noua tulpină a COVID-19  este mult ma…