Acasă Extern Brexit nu obține ”perioadă deschisă” de la UE

Brexit nu obține ”perioadă deschisă” de la UE

Michel Barnier, negociatorul șef al Uniunii Europene pentru Brexit, a declarat marți că negocierile dintre Londra și blocul comunitar nu sunt suficient de avansate pentru a garanta că Marea Britanie va obține un acord de tranziție după plecare.

„Există puncte importante de dezacord cu Marea Britanie cu privire la ceea ce înțelegem noi drept acord de tranziție, durata acesteia și condițiile unui astfel de acord”, a declarat Michel Barnier într-o conferință de presă.

„Marea Britanie ar dori să păstreze această durată deschisă, ceea ce nu este posibil”, a spus el, adăugând că „aplicarea dinamică” a legilor UE în Marea Britanie în perioada de ajustare după plecarea Marii Britanii în martie 2019, nu se poate.

„În lumina acestor dezacorduri, nu am realizat încă ceea ce presupune tranziția”, a adăugat Barnier.

 

5/5 - (12 votes)

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Denisa ORBAN
Mai multe Extern
Comentarii închise.

Recomandări

Noua tulpină de COVID se transmite mai ușor și are un grad de mortalitate crescut

Premierul Boris Johnson a atenționat vineri seara că noua tulpină a COVID-19  este mult ma…