Francezii vor reprimarea islamiștilor de Victor MAIER postat pe 30/03/2018 Foto: Media Președintele Franței, Emmanuel Macron Două sondaje de opinie realizate în Franța după cel mai recent atentat terorist arată că, majoritatea francezilor doresc ca musulmanii suspectați că au viziuni extremiste să fie trecuți pe listele de supraveghere ale agențiilor de informații și să fie interzis islamismul salafist ultra-conservator, relatează Reuters. Oponenții de dreapta i-au cerut președintelui Emmanuel Macron să ia măsuri serioase de securitate împotriva imamilor din moscheile din Franța care predică ură, precum și împotriva străinii considerați o amenințare. Un sondaj de opinie realizat de Odoxa publicat vineri a arătat că 87% dintre cei chestionați doresc condamnarea la închisoare a persoanelor radicalizate religios și 88% vor interzicerea islamului salafist. Un sondaj de opinie realizat de Elabe a arătat că 80% au susținut expulzarea străinilor radicalizați, în timp ce mai mult de jumătate dintre repondenți au declarat că președintele Macron nu face suficient pentru a combate terorismul. Președintele Macron dorește să redreseze relația dintre musulmanii francezi și statul francez laic. Nu este primul. De la sfârșitul anilor 1980, guvernele succesive din Paris au încercat, dar nu au reușit să formeze un „Islam al Franței” liberal care să contribuie la integrarea credinței într-o societate în mare măsură laică. Problema este pusă în discuție după ce un cetățean francez născut în Maroc a ucis patru persoane în sud-vestul Franței în 23 martie, proclamând loialitate față de statul islamic. Aproximativ 240 de persoane au fost ucise din 2015 până acum în Franța de către militanți sau inspirați de islamiști ultra-radicali. Islamul Salafist stă la baza ideologiei violente a statului islamic, promovând o întoarcere la practicile timpurii ale islamului în secolul al VII_lea și cere musulmanilor evite multe aspecte ale vieții moderne occidentale. Politicienii din opoziție, printre care liderul de centru-dreapta Laurent Wauquiez și șeful extremei drepte Marine Le Pen, au cerut expulzarea tuturor străinilor prin așa-numitele liste Fiche S ale serviciilor de informații. Acestea conțin circa 20.000 de persoane, dintre care circa 10.000 sunt din motive de radicalizare sau conexiuni religioase. Fostul prim-ministru socialist Manuel Valls a cerut guvernului să ia în considerare detenția în cazurile în care este perceput un risc real de activitate militantă. Valls a solicitat, de asemenea, interzicerea salafismului, dar actualul prim-ministru, Edouard Philippe, a respins până acum aceste cerințe. „Nu puteți interzice o idee, dar puteți să-i pedepsiți consecințele dacă subminează ordinea publică, legile sau republica sau regulile de bază ale societății”, a declarat Philippe săptămâna aceasta parlamentarilor. Franța este o națiune tradițională catolică, unde biserica s-a separat formal de stat în urmă cu un secol Țara are cele mai mari comunități evreiești și musulmane din Europa. Comunitatea musulmană este estimată la cinci milioane de persoane. 5/5 - (5 votes) Distribuie pe: