Acasă Extern Franţa interzice folosirea telefoanelor mobile în şcoli

Franţa interzice folosirea telefoanelor mobile în şcoli

Odată cu începerea noului an școlar, copiii care merg la şcolile din Franţa vor trebui să lase acasă telefoanele sau să le ţină închise în timpul orelor, transmite RFI.

Parlamentul francez a adoptat luni interzicerea smartphone-urilor în colegii şi licee pentru copiii sub 14-15 ani. Iniţiativa legislativă a fost o promisiune de campanie a preşedintelui Emmanuel Macron.

Noua lege interzice folosirea oricărui obiect conectat la internet – ceas, mobil sau tabletă – în şcoli şi colegii. Vor exista excepţii la cerinţa fiecărei instituţii prin propriul regulament sau în cazul copiilor cu dizabilităţi, conform PHYS.org.

O lege anterioară, adoptată în 2010, a interzis deja folosirea smartphone-urilor în timpul orelor de curs.

Ministrul educaţiei, Jean-Michel Blanquer, a spus că vechea lege nu a fost aplicată în întregime, iar noul proiect poate „trimite un mesaj către societatea franceză”, dar şi că adoptarea acestuia plasează Franţa „în secolul XXI”.

Aproape nouă din zece adolescenţi francezi cu vârste cuprinse între 12 şi 17 ani au un smartphone.

5/5 - (3 votes)

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Daciana ROIBU
Mai multe Extern
Comentarii închise.

Recomandări

Cea mai veche pictură rupestră este de acum 45.500 de ani

Arheologii a descoperit cea mai veche pictură rupestră cunoscută până în prezent în lume: …