Acasă Extern Franța și Germania îi cer lui Putin să oprească atacurile din Siria

Franța și Germania îi cer lui Putin să oprească atacurile din Siria

Cancelarul german Angela Merkel și președintele francez Emmanuel Macron l-au rugat vineri pe președintele rus Vladimir Putin să susțină rezoluția Consiliului de Securitate al ONU în speranța că marile puteri vor fi de acord cu încetarea focului în Siria. 

Cei doi lideri ai Uniunii Europene au făcut apel la Putin – care îl sprijină militar pe Bashar al-Assad – pentru a opri bombardamentele împotriva rebelilor din Ghouta de Est.

Forțelor guvernamentale ale președintelui Assad și aliații acestuia au bombardat enclavele dens populate din partea de est a damascului șase zile consecutiv.

„Franța și Germania cer o încetare imediată a ostilităților și punerea în aplicare a unei încetări a focului pentru a oferi sprijin civililor, acces umanitar și evacuare medicală, așa cum a cerut ONU”, au spus cele două guverne.

„Franța și Germania cer Rusiei să își asume responsabilitățile în această privință”, au spus într-o declarație comună în timpul întâlnirii de la Bruxelles cu alți lideri europeni.

În urma întâlnirii, președintele liderilor UE, Donald Tusk, a declarat reporterilor: „Regimul Assad atacă brutal bărbații, femeile și copiii nevinovați. Susținătorii săi, Rusia și Iran, permit acest lucru. ”

Moscova, care are drept de veto în Consiliul de Securitate al ONU, a blocat adesea rezoluțiile care nu îi erau favorabile lui Assad.

Rusia a declarat vineri că este gata să sprijine proiectul de rezoluție al ONU, dar cu amendamente.

„Nu există garanții că rebelii nu vor continua să tragă în zonele rezidențiale din Damasc”, a declarat ministrul rus de externe Serghei Lavrov într-un briefing media.

5/5 - (11 votes)

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Victoria BRAN
Mai multe Extern
Comentarii închise.

Recomandări

Curtea Penală Internațională: dr. Fauci, Bill și Melinda Gates, șeful OMS, Klaus Schwab și oficiali din Marea Britanie ACUZAȚI de crime împotriva umanității

Un grup de activiști din Marea Britanie, din care face parte și fostul vicepreședinte al P…