Acasă Intern Intră în vigoare NOUA LEGE a circulației pe drumurile publice

Intră în vigoare NOUA LEGE a circulației pe drumurile publice

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, joi, decretul pentru promulgarea Legii privind circulaţia pe drumurile publice, care prevede că opersoană declarată inaptă din punct de vedere medical trebuie să informeze poliţia rutieră asupra constatării realizate de unitatea de asistenţă medicală autorizată.

Legea are ca obiect de reglementare completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.195/.2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în scopul instituirii unor condiţii privind circulaţia pe drumurile publice a autovehiculelor cu volanul situat pe partea dreaptă.

O prevedere din lege arată că: „Examinarea medicală (…) a conducătorilor de autovehicule, tractoare agricole sau forestiere ori tramvaie se realizează în unităţi de asistenţă medicală autorizate, existente la nivelul fiecărui judeţ, care au obligaţia luării în evidenţă a acestora”.

5/5 - (2 votes)

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Adela BOTOȘ
Mai multe Intern
Comentarii închise.

Recomandări

Palatul Cotroceni: Întâlnire Klaus Iohannis – Ursula von der Leyen

Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a fost primită, luni, la Palatul Cot…