Acasă Intern MEDIAFAX a cerut ÎCCJ numărul documentelor transmise de judecători la SRI

MEDIAFAX a cerut ÎCCJ numărul documentelor transmise de judecători la SRI

Agenţia de presă MEDIAFAX a transmis o adresă conducerii ÎCCJ prin care cere detalii privind colaborarea cu SRI, în contextul publicării protocolului pe care cele două instituţii l-au avut cu Parchetul General. Una dintre întrebări este legată de documentele trimise către SRI de Inalta Curte.

Protocolul făcut public luni arată, la obiectivele colaborării, modul în care relaţionau cele trei instituţii. Documentul menţionează punerea la dispoziţie -pe bază de reciprocitate- a informaţiilor, datelor, documentelor şi materialelor relevante şi utile pentru îndeplinirea atribuţiilor specifice, precum şi asigurarea protecţiei acestora.

Protocolul confirmă relaţia strânsă între Serviciul Român de Informaţii şi domeniul justiţiei, completând tabloul descris anterior cu existenţa echipelor mixte care lucrau împreună şi justiţia transformată în „câmp tactic” pentru SRI.

În acest sens, agenţia MEDIAFAX a transmis o listă de întrebări actualului preşedinte al ICCJ, Cristina Tarcea. Printre datele solicitate se află şi cele legate de furnizarea de informaţii din partea SRI, care au fost folosite (in orice modalitate) in dosarele aflate pe rolul ICCJ.

Preşedintele ICCJ este rugat să răspundă cu privire la datele transmise de judecători spre SRI, în baza protocolului menţionat.

Problemele ridicate:

  • În ce măsură aplicarea protocolului a privit dosarele aflate pe rolul ICCJ.
  • SRI a transmis catre ICCJ sau a pus la dispozitia judecatorilor ICCJ documente, materiale?
  • Judecatorii sau conducerea ICCJ au transmis catre SRI sau au pus la dispozitia ofiterilor SRI documente, materiale?
  • Modalitatea efectiva prin care documentele erau valorificate in cadrul dosarelor aflate pe rolul ICCJ.
  • Dacă au fost elaborate si derulate de catre partile semnatare (SRI, PICCJ si ICCJ) strategii comune.
  • Modalitatea efectiva prin care se transmiteau de SRI catre ICCJ solicitarile referitoare la autorizarea unor activitati de culegere de informații.
  • Dacă conducerea Inaltei Curti de Casatie si Justitie a adus la cunostinta Consiliului Superior al Magistraturii aspectele privind incheierea Protocolului.
  • Daca Protocolul de cooperare nr. 0044 / 02.09.2009 a fost aprobat de catre Colegiul de conducere al Inaltei Curti de Casatie.

5/5 - (4 votes)

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Paul MOLDOVAN
Mai multe Intern
Comentarii închise.

Recomandări

EUROPA: Proteste în masă împotriva blocajelor și vaccinurilor COVID la Praga, Viena, Roma, urmează Elveția și Croația

Mii de protestatari s-au adunat sâmbătă la Viena, după ce guvernul austriac a anunțat un b…