Acasă Extern Merkel și-a desemnat succesoarea

Merkel și-a desemnat succesoarea

Cancelarul german Angela Merkel și-a pregătit succesoarea, desemnând-o luni pe Annegret Kramp-Karrenbauer pentru postul de secretar general al Uniunii Creştin-Democrate (CDU), poziție considerată numărul doi în partid.

Desemnarea făcută de Angelei Merkel răspunde cerinței de înnoire a liderilor partidului.

Merkel a susținut o conferinţă de presă comună cu Annegret Kramp-Karrenbaue și a declarat că propunerea a fost primită cu ”o largă aprobare” în cadrul formațiunii politice.

Annegret Kramp-Karrenbauer, în vârstă de 55 de ani, este căsătorită are trei copii, este licenţiată în ştiinţe politice şi drept public şi se află la conducerea landului Saar, cel mai mic land german, din 2011.

Ea este puţin cunoscută la nivel federal, fără experienţă ministerială naţională, dar este considerată o persoană  apropiată de cancelarul Angela Merkel.

Kramp-Karrenbauer îi va succeda lui Peter Tauber în postul de secretar general al CDU.

Tauber şi-a anunţat demisia din motive de sănătate, pe fondul criticilor interne după rezultatul dezamăgitor de la ultimele alegeri federale.

Annegret Kramp-Karrenbauer, numită pe scurt prin acronimul ”AKK”, va fi învestită oficial cu ocazia congresului CDU care va avea loc peste o săptămână la Berlin.

Angela Merkel i-a încredinţat un rol cheie în recentele negocierile cu social-democraţii.

”AKK” are experienţa ”marilor coaliţii” cu centru-stânga şi conduce în Saarland o coaliţie cu aceştia pentru al doilea mandat consecutiv.

La fel ca Angela Merkel, ea apără o direcţie centristă pentru CDU și este mai fermă decât cancelarul în problema migranţilor.

AKK este catolică practicantă și este ostilă în privința unei relaxări a interdicţiei privind avorturile.

Angela Merkel se confruntată de mai multe săptămâni cu o frondă în interiorul CDU ca urmare a rezultatului slab din alegeri și a numeroaselor concesii făcute de cancelar pentru a guverna cu social-democraţii.

5/5 - (19 votes)

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Denisa ORBAN
Mai multe Extern
Comentarii închise.

Recomandări

Noua tulpină de COVID se transmite mai ușor și are un grad de mortalitate crescut

Premierul Boris Johnson a atenționat vineri seara că noua tulpină a COVID-19  este mult ma…