Modificări la legea societăţilor comerciale: Acţionar unic în mai multe societăţi de tip SRL de Călin ISĂRESCU postat pe 04/07/2020 Legea societăţilor va fi modificată duminică, odată cu intrarea în vigoare a unui act normativ publicat joi în Monitorul Oficial. De mâine, vei putea fi acţionar unic în mai multe societăţi societăţi cu răspundere limitată (SRL), fără restricţii. În plus, în apartamentul tău vor putea fi înregistrate mai multe firme decât numărul de camere. Măsura va fi valabilă atât pentru persoane fizice, cât şi persoane juridice. Până acum, legea societăţilor stabilea că o persoană fizică/companie nu poate fi asociat unic decât într-o singură SRL. Tot de duminică va fi eliminată interdicţia ca în aceeaşi încăpere să aibă sediul social doar o singură societate. Asta înseamnă că într-un apartament vor putea fi înregistrate mai multe firme decât numărul de camere din acel imobil, la fel cum într-o garsonieră vor putea funcţiona şi 20 de societăţi comerciale, fără a mai exista restricţii cu privire la numărul de camere aferent imobilului. Nu va mai fi nevoie de acordul vecinilor dacă la sediul social nu se desfăşoară activitate. Până acum, schimbarea destinaţiei imobilelor colective se putea face numai cu acordul scris al proprietarilor cu care spaţiul supus schimbării se învecina, pe plan orizontal şi vertical. Legea nr. 102/2020 a fost publicată joi în Monitorul Oficial şi va intra în vigoare duminică, la trei zile de la apariţie. Documentul conţine mai multe măsuri pentru simplificarea activităţii firmelor şi vine după ce ce a trecut de două prin Parlament şi a fost analizat de Curtea Constituţională. Proiectul legislativ a fost inițiat de USR. Distribuie pe:Călin ISĂRESCU
Previziune privind capitularea economiei SUA în fața unui „joc economic de așteptare” orchestrat de China și Rusia