Acasă Intern Președintele Iohannis, declaraţii după alegerile europarlamentare

Președintele Iohannis, declaraţii după alegerile europarlamentare

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat luni, după votul la europarlamentare şi referendum, că românii au dat un vot pro-european, într-o ţară în care ” hoţii şi infractorii stau la puşcărie”, criticând din nou modul în care a fost organizat votul în Diaspora.

„Peste 6 milioane de români au spus da la referendumul pe care l-am convocat pentru viitorul României şi au dat astfel o lecţie dură populismului, demagogiei şi discursului anti-european şi anti justiţie promovat în campanie şi nu numai de PSD. Ieri a câştigat România europeană, în care hoţii şi infractorii stau la puşcărie nu în frunte astatului. Mobilizarea românilor din ţară şi străinătate a fost impresionantă. Votul de azi ne arată că democraţia s-a maturizat, că înţeleg ce armă puternic este votul”, a declarat Klaus Iohannis.

Preşedintele a lăudat şi faptul că printre cei care au votat la referendum sunt şi dintre alegătorii PSD.

Klaus Iohannis a criticat din nou organizarea din Diasporă a scrutinului.

„Este însă inacceptabilă bătaia de joc a autorităţilor la adresa românilor din Diaspora. Românii au fost supuşi unor noi umilinţe din partea unor guvernanţi incapabili să înţeleagă că rolul lor e să fie în slujba cetăţeanului, nu împotriva lui. Eu cer ca după incidentele grave din 2014 care s-au repetat ieri să ia măsuri urgente pentru ca românii din Diaspora să poată vota în condiţii normale, fără a sta ore în şir la cozi să poată vota”,a mai spus Klaus Iohannis.

5/5 - (7 votes)

Distribuie pe:
Mai multe articole
Comentarii închise.

Recomandări

Campania lui Nicușor Dan – mii de conturi false de TikTok, investigație C.E.și ANCOM

Comisia Europeană și ANCOM desfășoară o anchetă privind existența a 5.000 de conturi false…