Răsturnare de situaţie în cazul lui Dumitru Dragomir: Magistraţii l-au ACHITAT de Paul MOLDOVAN postat pe 13/11/2018 Foto: Media Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti l-au achitat, marţi, pe fostul preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, care a fost condamnat în primă instanţă la şapte ani de închisoare pentru evaziune, delapidare şi spălare de bani. Decizia este definitivă. Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au decis, marţi, să-l achite pe fostul preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), Dumitru Dragomir, pentru toate infracţiunile de care era acuzat, respectiv participaţie improprie la delapidare cu consecinţe deosebit de grave şi în formă continuată şi evaziune fiscală. Decizia a fost amânată de patru ori până acum, însă hotărârea de marţi este definitivă. Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au decis achitarea în condiţiile în care Tribunalul Bucureşti a decis, pe 26 iunie 2016, condamnarea in prima instanţă a lui Dumitru Dragomir, la şapte ani de închisoare pentru evaziune, delapidare şi spălare de bani. Fostul preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal a fost trimis în judecată în 2014, alături de peste 40 de persoane, pentru evaziune, delapidare şi spălare de bani, cu un prejudiciu de circa 5,4 milioane de euro. Dumitru Dragomir a fost acuzat de procurori şi de nereguli în legătură cu vânzarea drepturilor TV pentru meciuri de fotbal. Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Capitalei, reţeaua evazionistă vizată în acest dosar ar fi funcţionat timp de cinci ani, între 2009 şi 2014, fiind folosite 17 societăţi comerciale de tip „fantomă”. Implicarea lui Dumitru Dragomir în acest dosar a apărut, potrivit procurorilor, în iunie 2011, când acesta, în calitate de preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), i-ar fi determinat pe membrii Adunării Generale a LPF să aprobe încheierea unui contract de mandat cu SC Capital Properties SRL. Contractul se referea la vânzarea drepturilor de televiziune aferente pachetelor de meciuri 3, 4, 5, 6, 7 şi 9, pentru sezoanele competiţionale 2011/2012, 2012/2013, 2013/2014. Dragomir, susţin procurorii, a făcut acest lucru „cunoscând faptul că prestaţiile înscrise în contractul de mandat respectiv nu aveau să fie executate în fapt (aceste prestaţii nemaiputând fi, de altfel, executate, întrucât oferta SC RCS RDS SA fusese deja depusă)”. Banii ar fi fost daţi pentru servicii de intermediere care nu ar fi fost prestate niciodată, potrivit anchetatorilor. În urma faptelor lui Dragomir, patrimoniul LPF a fost diminuat cu 2,8 milioane de euro, acuzau anchetatorii. 5/5 - (2 votes) Distribuie pe: