Acasă Extern Regina Marii Britanii a promulgat legea privind ieşirea țării din UE

Regina Marii Britanii a promulgat legea privind ieşirea țării din UE

Regina Elizabeth a II-a a Marii Britanii a promulgat legea privind ieşirea țării din Uniunea Europeană, lege care abrogă Tratatul de aderare a ţării la Comunitatea Europeană din anul 1972, a anunţat John Bercow, preşedintele Camerei Comunelor, citat de Reuters.

Parlamentarii conservatori au întâmpinat cu urale anunţul privind promulgarea legii Brexit de către regină, adoptată săptămâna trecută de ambele camere ale Parlamentului britanic.

„Trebuie să anunţ Camera (Comunelor) că în concordanţă cu Actul Aprobării Regale din 1967, Maiestatea Sa şi-a dat consimţământul regal asupra următoarelor acte (…) Actul de Ieşire din Uniunea Europeană 2018”, a declarat Bercow.

Marea Britanie va părăsi Uniunea Europeană pe 29 martie 2019. Pentru respectarea acestui termen, documentele pe tema Brexit trebuie finalizate până în octombrie 2018, astfel încât să poată fi ratificate în timp util.

5/5 - (4 votes)

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Claudia DUȚĂ
Mai multe Extern
Comentarii închise.

Recomandări

Lansare de carte:
„Visul Măriei Sale”
de Andrei Breabăn

Scriitorul  și jurnalistul  Andrei Breabăn dăruiește cititorilor iubitori de lectură un no…