Acasă Extern Serbia nu va recunoaşte Kosovo pentru a adera la UE

Serbia nu va recunoaşte Kosovo pentru a adera la UE

Pe măsură ce Serbia urmează parcursul spre aderarea la Uniunea Europeană, autoritățile de la Belgradul trebuie să normaliza relaţiile cu vecinii, inclusiv cu Kosovo, fostă provincie sârbă care şi-a declarat unilateral independenţa în urmă cu 10 ani.

Până în prezent, independenţa Kosovo a fost recunoscută de 115 de state, inclusiv de 23 din cele 28 de state membre ale Uniunii Europene, şi de SUA.

Ministrul german de externe  Sigmar Gabriel a declarat miercuri la Pristina că ”acceptarea independenţei Kosovo” de către sârbi este o condiţie a aderării la UE.

”Dacă Serbia doreşte să se îndrepte către Uniunea Europeană, construirea statului de drept este prima condiţie, dar în mod firesc şi acceptarea independenţei Kosovo”, a spus Sigmar Gabriel într-o conferinţă de presă comună cu premierul kosovar, Ramush Haradinaj.

”Aceasta este condiţia esenţială pentru a merge către Europa”, a insistat ministrul Sigmar, spunând că Germania va ajuta Kosovo să obţină recunoaşterea independenţei şi din partea celor cinci state membre ale UE care încă nu i-au recunoscut acest statut în 2008, România, Spania, Grecia, Cipru şi Slovacia.

Preşedintele Aleksandar Vucic, care timp de zece ani a avut o orientare naționalistă înainte de a deveni proeuropean, a declarat că decizia privind statutul Kosovo trebuie luată prin vot de cetăţenii sârbi.

”Trebuie să ne uităm la realitatea de astăzi şi să înţelegem relaţiile la nivel mondial şi relaţiile din Kosovo şi să înţelegem că (Kosovo) nu este a noastră, aşa cum am crezut, însă nici a lor aşa cum încearcă ei să arate”, a  spus Aleksandar Vucicm într-un interviu acordat Reuters.

”Dacă nu există niciun compromis vom avea un conflict îngheţat zeci de ani. Nu ar trebui să lăsăm copiii noştri să se ocupe de asta”, a adăugat preşedintele sârb.

Ivica Dacic, ministrul sârb de externe, a declarat vineri la Sofia că mesajele arogante venite din partea unor miniştri de externe potrivit cărora Serbia ar trebui să recunoască independenţa Kosovo pentru a adera la UE este ”contraproductive şi inacceptabile”, a relatat Tanjug.

”Serbia va continua dialogul, însă dialogul şi o soluţie permanentă presupun un acord care să ţină cont de interesele ambelor părţi”, a spus Ivica Dacic.

 

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Victor MAIER
Mai multe Extern
Comentarii închise.

Recomandări

ICR Tel Aviv: „Israelul și Algoritmul Holocaustului”, invitat prof. dr. neurolog Jean Jacques Askenasy

Institutul Cultural Român de la Tel Aviv, în colaborare cu Editura Saga din Israel, organi…