Superluna albastră sângerie combinată cu eclipsa totală a produs un flux care a secat apa de pe canalele Veneției, cele mai multe căi navigabile fiind complet închise.
Nivelul apei a scăzut cu peste 60 de centimetri.
Canalul Grande, principalul coridor de circulație al Veneției a rămas deschis întrucât apa de pe canalele mai mici a fost deviată spre acesta.
Recordul minim al apei a fost înregistrat în 1934, când un flux extrem de scăzut a făcut ca nivelul apei să scadă cu 121 cm.
Un raport pentru mediu, publicat anul trecut, a avertizat că Veneția este în pericol de inundații cronice care ar putea plasa orașul permanent sub apă până la sfârșitul secolului.
Cercetătorii au declarat că Marea Mediterană este prognozată să crească cu până la 140 cm înainte de 2100 și va inunda 5.500 de kilometri de câmpie de coastă.