Tăriceanu cere comisie de anchetă în „cazul Lazăr”: Nu poate rămâne fără efect de Cătălin RUS postat pe 13/05/2019 Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, duminică, la Braşov, unde are loc un marş ALDE, că va solicita o comisie de anchetă pentru cercetarea abuzurilor Securităţii şi a complicilor ei, considerând că nu poate rămâne fără efect „cazul Lazăr”. Călin Popescu Tăriceanu a declarat, la Braşov, că nu va face promisiuni, ci spune doar că va cere o comisie de anchetă, considerând că nu poate rămâne fără niciun efect „cazul <Augustin Lazăr>”. „Ştiu că sunteţi sătui de atâtea promisiuni şi eu nu vă fac niciun fel de promisiune. Eu obişnuiesc să spun ceea ce fac. Aşadar, cazul <Augustin Lazăr> nu poate rămâne fără niciun efect, acum, după ce acesta a renunţat să mai solicite un nou mandat de procuror general. Dacă ne vom mulţumi numai cu atât, înseamnă că nu am învăţat nimic din această lecţie, care m-a făcut să mă întreb, încă o dată, cine este de fapt <ciuma roşie>? Am credinţa că acesta nu este un caz izolat şi că şirul complicităţilor care a creat un adevărat complot, căruia i-aţi căzut încă o dată victimă voi, ca şi toţi cei persecutaţi politic în anii regimului Ceauşescu, este unul mult mai larg. De aceea, pentru a restabili adevărul, acum în ceasul al 12-lea, voi solicita înfiinţarea unei subcomisii de anchetă, fie în cadrul Comisiei juridice a Senatului, fie în cadrul Comisiei pentru cercetarea abuzurilor”, a spus Tăriceanu. Preşedintele ALDE a mai spus că o Comisie pentru cercetarea abuzurilor Securităţii şi a complicilor ei este necesară şi va avea drept scop „restabilirea adevărului, identificarea celor care au comis aceste abuzuri din postura lor de anchetatori ai Securităţii, magistraţi sau comandanţi de penitenciare. Şi nu numai a lor, dar mai ales a celor care din 1989 încoace, din poziţiile pe care le-au avut, au împiedicat ca victimele să-şi poată face dreptate, au secretizat abuziv, au ascuns sau chiar au distrus dosare”. Călin Popescu Tăriceanu participă la marşul ALDE, care se desfăşoară pe traseul urmat de muncitorii de la Intreprinderea de Autocamioane Braşov în 15 Noiembrie 1987: Roman – Calea Bucureşti – Spitalul Judeţean Braşov – Prefectura Braşov. Organizatorii au anunţat că participanţii vor merge pe o singură bandă de circulaţie, pentru a nu provoca blocaje de trafic. 5/5 - (3 votes) Distribuie pe:
Previziune privind capitularea economiei SUA în fața unui „joc economic de așteptare” orchestrat de China și Rusia