România preia DOSARELE pentru preşedinţia Consiliului UE de Victor MAIER postat pe 21/12/2018 Foto: Media Cancelarul Austriei, Sebastian Kurz, a avut, vineri, o întrevedere la Palatul Cotroceni cu preşedintele Klaus Iohannis, urmând ca oficialul străin să aibă o întâlnire la Palatul Victoria şi cu premierul Viorica Dăncilă. Vizita lui Sebastian Kurz, cancelarul Austriei, ţară care deţine Preşedinţia Consiliului UE, vine în contextul preluării mandatului de către România. Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat joi, în cadrul şedinţei de Guvern la care a participat, că vineri România va prelua în mod simbolic Preşedinţia Consiliului UE de la Austria. Premierul Viorica Dăncilă îl va întâmpina pe cancelarul austriac la Palatul Victoria , iar cele două delegaţii oficiale vor purta discuţii la sediul Guvernului. Apoi, va avea loc un dejun oficial oferit de prim-ministrul Viorica Dăncilă în onoarea cancelarului federal al Austriei, Sebastian Kurz. Premierul Viorica Dăncilă a afirmat că vizita oficială a cancelarului austriac este o bună ocazie de a consolida dialogul politic dintre Austria şi România. „Vom primi mâine vizita oficială a cancelarului Republicii Federale Austria în contextul preluării de către România a preşedinţiei Consiliului UE. Este o bună ocazie atât de a consolida dialogul politic română austriac, dar şi valorificare relaţiilor bilaterale economice şi industriale”, a afirmat Viorica Dăncilă la începutul şedinţei de Guvern. Şeful Executivului a adăugat că la întrevederea pe care o va avea cu cancelarul austriac va pune accent pe coeziune. Începând cu 1 ianuarie 2019, România va prelua preşedinţia Consiliului Uniunii Europene. 5/5 - (3 votes) Distribuie pe:
Previziune privind capitularea economiei SUA în fața unui „joc economic de așteptare” orchestrat de China și Rusia