Proteste MASIVE anti-Maduro. Rusia previne SUA asupra unei intervenţii militare în Venezuela de Victor MAIER postat pe 24/01/2019 Foto: Media Proteste în Caracas, 24 ianuarie 2018 Juan Gauido, liderul opoziţiei din Venezuela, s-a autoproclamat preşedinte interimar miercuri, obţinând susţinerea Statelor Unite şi a mai multor state din America Latină. Preşedintele Nicolas Maduro, care ar fi preluat al doilea mandat în urma unor alegeri frauduloase, a rupt miercuri seară relaţiile cu Statele Unite. Maduro a cerut personalului american să părăsească Venezuela în 72 de ore. Peste 16 protestatari au fost uciși în cursul serii de miercuri de către forțele de ordine. Proteste împotriva regimului Maduro au loc în Caracas și în alte orașe din Venezuela. Miercuri, regimul Maduro a arestat mai mulți generali și lideri ai opoziției. Bolivia, Rusia și Turcia și-au exprimat sprijinul pentru regimul Maduro. Erdogan i-a transmis lui Maduro: „Fratele meu Maduro! Rezistă, te susţinem”. Turcia are relaţii economice şi politice strânse cu Venezuela condusă de regimul Maduro. De altfel, în cursul unui vizite în Venezuela, în luna decembrie, preşedintele Erdogan a criticat sancţiunile americane la adresa Caracasului, în condiţiile în care ţara se confruntă cu o profundă criză economică. Rusia avertizează Statele Unite asupra unei intervenţii militare în Venezuela Administraţia de la Moscova a avertizat Statele Unite să nu intervină militar în Venezuela, deoarece ar fi „o mişcare catastrofică”, a declarat joi Sergei Ryabkov, adjunct al ministrului de Externe din Rusia, citat de agenţia de presă Interfax. Sergei Ryabkov a anunţat joi că Rusia va susţine Venezuela, îi va proteja suveranitatea şi nu va lăsa pe nimeni să intervină în afacerile sale interne. „Avertizăm împotriva unei intervenţii militare. Considerăm că ar fi un scenariu catastrofic, care ar clătina fundaţia modelului de dezvoltare pe care îl vedem acum în America Latină”, a declarat Ryabkov. De asemenea, adjunctul ministrului de Externe rus a transmis că Rusia susţine Guvernul lui Maduro: „Venezuela este prietenul şi partenerul nostru strategic”. 5/5 - (1 vote) Distribuie pe:
Previziune privind capitularea economiei SUA în fața unui „joc economic de așteptare” orchestrat de China și Rusia