Acasă Diverse A murit Mikis Theodorakis, compozitorul coloanei sonore din filmul ”Zorba Grecul”

A murit Mikis Theodorakis, compozitorul coloanei sonore din filmul ”Zorba Grecul”

Marele compozitor grec Mikis Theodorakis a încetat din viaţă la vârsta de 96 de ani la Atena, informează joi AFP şi Reuters.

Fost luptător în rezistenţă şi adversar al dictaturii coloneilor, Mikis Theodorakis a devenit celebru prin compunerea muzicii pentru filmul ”Zorba Grecul”, ce a răsunat de-a lungul timpului în întreaga lume.

Născut la 29 iulie 1925 în insula Chios din Marea Egee, într-o familie de origine cretană, Mikis Theodorakis este autorul unei opere gigantice şi cel mai faimos compozitor grec. El a devenit simbolul rezistenţei în Grecia de-a lungul veacurilor.

Aflat alături de comunişti în timpul Războiului Civil, care a izbucnit în Grecia în urma celui de-Al Doilea Război Mondial, Theodorakis a fost deportat pe insula Makronisos, unde a fost torturat.

După începerea Regimului Coloneilor, la 21 aprilie 1967, Theodorakis a fost arestat.

În timpul crizei financiare care a lovit Grecia, compozitorul a manifestat împotriva măsurilor de austeritate impuse de creditorii ţării: Banca Centrală Europeană, Uniunea Europeană, Fondul Monetar Internaţional, informează AFP.

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Maria SECĂREȘ
Mai multe Diverse
Comentarii închise.

Recomandări

Elton John lansează albumul ”The Lockdown Sessions”

Superstarul pop britanic Elton John a anunţat miercuri lansarea, luna viitoare, a unui nou…