Margaret Thatcher promotorul încălzirii globale

M. Thatcher l-a lansarea cărții sale "Statecraft", care subliniază deficiențele încălzirii globale, Londra, 3 aprilie 2002.

Fostul premier al Marii Britanii, Margaret Thatcher a fost primul lider care a avertizat asupra încălzirii globale,  dar și primul care a văzut defectele în ortodoxia schimbărilor climatice.

Niciun politician nu a fost mai influent în lansarea alarmării la nivel mondial asupra schimbărilor climatice decât Margaret Thatcher. Succesorul său la conducerea guvernului Marii Britanii și una dintre persoanele loiale lui Thatcher, David Cameron, i-a pășit pe urme, susținând alarmarea privind pericolele încălzirii globale.

Adevărul din spatele acestei povestiri este mult mai interesant.  Thatcher a dat semnalul alarmă  asupra încălzirii globale, în 1988, folosind ca argument expozeul științific al unui cercetător excentic, Crispin Tickell, care a ajuns, apoi, la ONU ca reprezentant al Marii Britanii.

Cum s-a întâmplat?

În anii 1970, Tickell a scris o carte în care avertiza că lumea se răcește, ca apoi să devină un aderent al convingerii că lumea se încălzește. Sub influența lui Tickell, Margaret Thacher, așa cum a scris în memoriile sale, ea a făcut o serie de discursuri, în Marea Britanie și la organismele mondiale, solicitând acțiuni internaționale urgente, și citând dovezi date Senatului SUA de către  Jim Hansen, șeful Institutului de Studii Spațiale Goddard al NASA.

Un al treilea personaj convertit la cauza încălzirii globale a fost  Dr. John Houghton, care a fost numit, apoi, șef al Biroului Metropolitan al Regatului Unit. Houghton a susținut-o pe Theatcher pentru constituirea Grupului Interguvernamental al Organizației Națiunilor Unite privind Schimbările Climatice (IPCC), în 1988 și Teatcher i-a promis o finanțare generoasă pentru Centrul Hadley, pe care l-a deschis în 1990, ca autoritate mondială privind „schimbările climatice produse de om “.

Centrul Hadley a fost conectat apoi cu unitatea de Cercetare climatică East Anglia (CRU), devenind  custozi ale celor mai prestigioase înregistrări ale temperaturii de suprafață din lume. Aceste două instituții au devenit foarte influente, determinând încălzirea globală ca o amenințare la nivel mondial; și așa rămâne și astăzi.  Houghton (acum Sir John) a avut un rol-cheie  în elaborarea primelor trei rapoarte mamut care au stabilit autoritatea IPCC pe această temă.

În toată această acțiune, Margaret Thatcher a jucat un rol important și determinant. Însă, în 2003, spre sfârșitul ultimei sale cărți, Statecraft, într-un pasaj intitulat „Aerul cald și încălzirea globală”, Thatcher ea a retractat  aproape complet vederile sale anterioare. Thatcher și-a exprimat cu exactitate îndoielile fundamentale cu privire la încălzirea globală.

Observând principalele presupuneri științifice folosite pentru a speria lumea, cum că,  factorul principal care influențează clima mondială este CO2, mai degrabă decât factorii naturali, cum ar fi activitatea solară, și  pretențiile exagerate privind creșterea nivelului mării, ea l-a ironizat pe Al Gore.   Thacher a a citat creșterea temperaturilor de 2,5 grade în timpul perioadei calde medievale ca având efecte aproape în întregime benefice. Ea a subliniat că pericolele unei lumi mai reci sunt mult mai rele decât cele ale unei încălziri în creștere ca urmare a degajării CO2. Thatcher a recunoscut în carte, cum distorsiunile științifice au fost folosite pentru a masca o agendă politică anti-capitalistă, care a reprezentat o amenințare gravă la progresul și prosperitatea omenirii.

Cu alte cuvinte, Margaret Thatcher oferă argumente celor care, din motive atât științifice cât și politice, sunt profund sceptici față de ideologia schimbărilor climatice.

Din păcate, ceea ce a promovat la început Margaret Thacher continuă să-și exercite influența agresivă până în prezent. Însă. Margaret Thacher a devenit una dintre primele și cele mai proeminente personalități politice „sceptice la schimbările climatice”, dar acest lucru este trecut sub tăcere.

Contextul geopolitic în care a apărut ”încălzirea globală”

Criza petrolului

Pe 6 octombrie 1973, Siria și Egiptul, sprijinite de alte state arabe, au lansat un atac surpriză asupra Israelului, declanșând cel de-al IV-lea conflict arabo-israelian, numit și Războiul de Yom Kippur – 6 octombrie reprezintă o sărbătoare evreiască importantă, Yom Kippur sau Ziua Ispășirii.

Statele Unite au oferit Israelului ajutor militar aerian – pe 12 octombrie președintele Richard Nixon a autorizat operațiunea ”Nickel Grass”.

Statele arabe membre ale Organizației Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC) au reacționat dând o replică ajutorului oferit de SUA Israelului și pe 16 octombrie 1973 au mărit prețul petrolului cu 70%. Pe 17 octombrie, OPEC a hotărât impunerea unui embargo asupra resurselor de petrol care viza atât SUA, cât și alte state care furnizau ajutor militar Israelului. Decizia prevedea ca aprovizionarea cu petrol să scadă cu 5% în fiecare lună până când trupele israeliene ar fi evacuat Peninsula Sinai și Înălțimile Golan, teritoriile ocupate de Israel în Războiul de șase zile, din 1967.

Deși conflictul arabo-israelian s-a încheiat pe 26 octombrie 1973, OPEC a continuat măsurile de ripostă, impunând embargo total în Statele Unite, în Olanda și Danemarca și a majorat prețul petrolului cu încă 130%. În cele din urmă, prețul a ajuns să fie de patru ori mai mare decât la începutul anului, crescând de la 3 dolari pe baril la 12 dolari per baril, ceea ce a provocat o criză la nivel global.

Gasirea de noi soluții politice și economice

În acest context, se impunea găsirea unor soluții de a apela pe termen mediu și lung la înlocuirea petrolului (care prin ardere emană CO2!), cu alte tipuri de energie alternativă, care să conducă la independență energetică. Soluția oferită de ”încălzirea globală” ca urmare a emisiilor de CO2 în atmosferă a ”venit mănușă” pentru a diminua consumul de petrol și înlocuirea lui cu energii alternative.

Noile politici privind energiile nepolunate sunt benefice atât pentru mediu cât și pentru independența energetică.

Dacă emisiile de CO2 ar fi fost atât de nocive cea mai puțin costisitoare metodă din punct de vere al cercetării științifice și a investițiilor ar fi fost împăduririle masive și cumpărarea de certificate verzi pentru tăierile de copaci sau interdicția defrișării pădurilor.

Din așa zisa ”încălzirea globală” statele și marile companii câștigă foarte mulți bani fără mare efort. Gândiți-vă numai la taxa de mediu, la taxa pe emisiile de CO2 pe care o plătim la alimentarea cu combustibli, la certificate verzi care se alocă statelor în funcție de cât de puți/mult poluează și le ce prețuri sunt vândute, la intermediarii care le vând, etc.

Sunt unele companii private care au beneficii uriașe, o cercetare pe net a familiei americane Rothschild vă arăta ce control și ce taxe se încasează pe vorbe și o logistică bună la nivel global, desigur cu susținerea instituțiilor guvernamentale internaționale.

Președintele american, Donald Trump, știe foarte bine care sunt mizele unor personaje foarte importante în mediul de afaceri cu așa zisa ”încălzire globală”, de aceea a retras SUA din Acordurile de mediu de la Paris.