Acasă Economie Mugur Isărescu: Nu sunt motive serioase privind o depreciere a leului

Mugur Isărescu: Nu sunt motive serioase privind o depreciere a leului

Nu avem motive serioase să vedem o depreciere a leului, cu excepţia deficitului comercial, a declarat, vineri, guvernatorul Băncii Naţionale a României Mugur Isărescu.

„Nu avem motive serioase, cu excepţia deficitului comercial, dar leul este cotat pe piaţă şi influenţele factorilor de pe piaţă sunt importante. În plus, la începutul anului, am tras un semnal de alarmă şi, fără să sperii pe nimeni, spun încă o dată: leul este convertibil, în sensul că foarte mulţi investitori ţin titluri de stat sau titluri în lei şi nu trebuie antagonizaţi, speriaţi, pentru că sunt sensibili „, a spus Isărescu, care a remarcat recomandarea unei mari bănci, la începutul acestui an, de vânzare a obligaţiunilor româneşti.

„O eventuală corecţie a deficitului extern, dacă ai vrea să o faci prin depreciere, că aşa am citit nişte năstruşnicii, nu face altceva decât să te arunce într-un cerc vicios. Noi am trecut printr-un proces îndelungat prin care de la vreo 70% credit în valută am ajuns la mai puţin de 40%. Este un mare avantaj. De asemenea, grosul economisirilor populaţiei din România este în lei acum, nu în valută şi acest lucru trebuie păstrat”, a adăugat guvernatorul.

Isărescu a insistat asupra nevoii de corecţie a dzechilibrelor externe, într-un dozaj atent, pentru că altfel, ca în medicină, „o doză necorespunzătoare face mai rău decât bine”. Un alt element la care autorităţile trebuie să fie atente este asigurarea finanţării.

„Vom încerca ca într-un an electoral, nu foarte liniştit, să ţinem lucrurile sub control, char dacă suntem la final de mandat. şi să nu sugrumăm economia”, a spus Isărescu.

Guvernatorul BNR a prezentat raportul asupra inflaţiei, care majorează prognoza de la 3% la 4,2% pentru acest an şi la 3,3% pentru anul viitor, de la 3,1%.

5/5 - (3 votes)

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Paul MOLDOVAN
Mai multe Economie
Comentarii închise.

Recomandări

EUROPA: Proteste în masă împotriva blocajelor și vaccinurilor COVID la Praga, Viena, Roma, urmează Elveția și Croația

Mii de protestatari s-au adunat sâmbătă la Viena, după ce guvernul austriac a anunțat un b…