Mike Pence lasă ușa deschisă negocierii cu nord-coreenii de Claudia DUȚĂ postat pe 06/02/2018 Foto: Media Vicepreședintele Mike Pence și soția sa, Karen, sosesc la baza aeriană Yokota din vestul orașului Tokyo, 6 februarie 2017 Vicepreședintele SUA, Mike Pence, a sosit astăzi în Japonia, de unde va pleca în Coreea de Sud pentru a participa la deschiderea oficială Jocurile Olimpice de Iarnă de la Pyeongchang, pe 9 februarie. Mike Pence a declarat că Washingtonul nu închide porţile pentru o întâlnire cu nord-coreenii în timpul desfăşurării Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Pyeongchang, conform Reuters. ”Referitor la orice interacţiune cu delegaţia nord-coreeană, eu nu am solicitat vreo întâlnire, dar vom vedea ce se va întâmpla”, le-a declarat Pence jurnaliştilor prezenţi la bordul aeronavei ce-l transporta spre Japonia. Deşi SUA nu va avea iniţiativa vreunei întâlniri cu nord-coreenii, Pence a lăsat deschisă ușa pentru eventuale convorbiri. ”Preşedintele Trump a spus că el crede încă în discuţii. Nu am solicitat întâlniri. Vom vedea ce se va întâmpla”, a reiterat Mike Pence. Mike Pence va asista vineri la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de Iarnă din Coreea de Sud. El a reiterat pozițiacă SUA rămâne aceeaşi: ”Coreea de Nord trebuie, o dată pentru totdeauna, să renunţe la programul său de arme nucleare şi la ambiţiile sale privind rachetele balistice”. Heather Nauert, purtătoarea de cuvânt a Secretarului de stat Rex Tillerson, a declarat că Mike Pence ”nu merge în Coreea de Sud pentru a negocia. El merge acolo pentru a fi alături de aliaţii noştri”. 5/5 - (8 votes) Distribuie pe:
Previziune privind capitularea economiei SUA în fața unui „joc economic de așteptare” orchestrat de China și Rusia