Acasă Intern Premierul Dăncilă a trimis o scrisoare CE în care acuză încercări violente de înlăturare a Guvernului

Premierul Dăncilă a trimis o scrisoare CE în care acuză încercări violente de înlăturare a Guvernului

Premierul Viorica Dăncilă a trimis o scrisoare preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi prim-vicepreşedintelui CE, Frans Timmermans, despre protestele din 10 august, precizând că s-a încercat prin violenţă înlăturarea Guvernului, iar Klaus Iohannis a făcut apel la continuarea protestelor.

Comisia Europeană a confirmat, vineri, primirea scrisorii premierului Viorica Dăncilă. „Confirmăm că a fost primită o scrisoare şi un răspuns va veni într-un timp cât mai scurt”, a precizat un purtător de cuvânt al CE, la solicitarea agenţiei de presă MEDIAFAX.

Prim-ministrul mai susţine că preşedintele Klaus Iohannis nu a jucat rolul mediator, prevăzut în Constituţie, ci dimpotrivă a făcut apel la continuarea protestelor, potrivit scrisorii postate pe pagina de Facebook a europarlamentarului Siegfried Mureşan.

„Vă confirm ca prim-ministrul Dăncilă a trimis o scrisoare instituţiilor europene. Citiţi mai jos câte neadevăruri spune. Nu am văzut niciodată în viaţa mea un prim ministru care să spună atâtea neadevăruri despre propriul popor”, scrie Mureşan în postarea căreia i-a ataşat şi scrisoarea premierului către liderii Comisiei Europene.

„După întrevederea din luna iulie, am reluat eforturile pentru a relansa un dialog interinstituţional în vederea obţinerii unui consens politic, atât cu Administraţia Prezidenţială, Parlamentul României, cât şi cu alte instituţii ale statului român. Bilanţul primelor şase luni de guvernare a fost receptat pozitiv în mare parte, existând totodată observaţii şi critici – legitime într-un sistem democratic european care încurajează diversitatea de opinii. în acest context, a fost anunţată o manifestare de protest, la Bucureşti, pentru data de 10 august, la care urmau să participe reprezentanţi din diaspora românească”, explică premierul Viorica Dăncilă în scrisoarea trimisă preşedintelui CE, Jean-Claude Juncker, şi prim-vicepreşedintelui instituţiei europene, Frans Timmermans.

Aceasta mai spune că nu a mai vrut nimeni să îşi asume organizarea mitingului Diasporei din 10 august. Dăncilă precizează că au fost încercări repetate de intrare prin forţă în Palatul Victoria şi acuză o tentativă de înlăturare pe cale violentă a unui „Guvern legitim”, lucru care, susţine premierul, poate crea „un precedent periculos în rândul statelor democrate”.

„Pe măsură ce se apropia data evenimentului şi având în vedere că obiectivele acestuia nu erau clar definite, asociaţiile românilor din străinătate, iniţiatoare ale manifestaţiei, s-au retras din organizarea protestului. Astfel, evenimentul din data de 10 august nu a mai avut organizatori, fapt ce a dat posibilitatea participării unor manifestanţi care au instigat la acţiuni violente. Au fost încercări repetate de intrare în sediul guvernului, de forţare a cordoanelor de jandarmi şi de incendiere a unor obiective în spaţiul public. În aceste condiţii, forţele de ordine au întreprins demersuri de oprire a violenţelor în conformitate cu legislaţia în vigoare, iar faţă de plângerile unor demonstranţi care au reclamat faptul că au fost victimele unor abuzuri, au fost demarate anchete cu privire la faptele semnalate. Manifestaţia din 10 august a devenit un subiect de dispută politică intensă, majoritatea liderilor partidelor au făcut apel la calm şi la izolarea forţelor perturbatoare a ordinii publice. Cu toate acestea, s-au făcut auzite voci ale liderilor politici care au chemai la continuarea protestelor, aducând acuze instituţiilor statului, forţelor de ordine, respectiv celor care în toate statele membre au rolul de a proteja cetăţenii faţă de agresiuni şi acţiuni violente. Consider că aceste încercări de înlăturare pe cale violentă a unui guvern legitim pot reprezenta un precedent periculos în rândul statelor democrate”, potrivit sursei citate.

Şeful Executivului le mai transmite liderilor Comisiei Europene că preşedintele Klaus Iohannis a incitat la continuarea protestelor, în loc să joace rolul de mediator.

„De asemenea, funcţia constituţională de mediator între societate, forţele politice şi instituţiile statului, care revine Preşedintelui României, conform atribuţiilor din legea fundamentală, a fost ignorată de către acesta, care dimpotrivă a găsit momentul să aducă acuze Guvernului şi să facă un apel la continuarea protestelor”, a conchis Viorica Dăncilă.

Până la momentul transmiterii acestei ştiri, Guvernul nu a anunţat oficial trimiterea unei scrisori de către premier liderilor Comisiei Europene.

Jandarmii au intervenit în forţă, pe 10 august, cu gaze lacrimogene şi tunuri de apă, în Piaţa Victoria, pentru a dispersa protestatarii anti-PSD aflaţi în faţa sediului Executivului. Peste 450 de persoane, între care 35 de jandarmi, au primit îngrijiri medicale din partea echipajelor SMURD, vineri, la protestul din Piaţa Victoriei. Dintre acestea, 40 au fost transportate la spital cu diverse traumatisme, trei dintre ei având arsuri de până la 15% din suprafaţa corpului.

Aproximativ 1.000 de jandarmi au acţionat la protestul din 10 august din Piaţa Victoriei, a anunţat Laurenţiu Cazan, cel care a comandat intervenţia forţelor de ordine la miting, precizând că au fost solicitate întăriri şi din alte regiuni ale ţării.

Până în prezent, în acest dosar au fost înregistrate 211 de plângeri penale şi au fost audiate 92 de persoane. Parchetul General a anunţat că Secţia Militară a instituţiei a preluat ancheta privind violenţele din 10 august din Piaţa Victoriei, pentru a uni toate denunţurile într-un singur dosar, fiind avute în vedere şi plângerile depuse împotriva ministrului de Interne şi a prefectului Capitalei.

5/5 - (3 votes)

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Iris DĂIAN
Mai multe Intern
Comentarii închise.

Recomandări

Joe Biden organizează Summit-ul Democrației  care va marca ruptura definitivă de China și Rusia

Preşedintele Joe Biden a invitat 110 ţări la Summitul Democrației, un eveniment virtual de…