Acasă Extern Boris Johnson şi-a anunţat intenţia de a deveni prim-ministru al Marii Britanii

Boris Johnson şi-a anunţat intenţia de a deveni prim-ministru al Marii Britanii

Fostul ministru britanic pentru Brexit, Boris Johnson, şi-a anunţat joi intenţia de a candida pentru conducerea Partidului Conservator, după ce prim-ministrul Theresa May va demisiona din funcţie, relatează Reuters.

„Bineînţeles că voi candida. Nu cred că este un secret pentru cineva. Momentan, însă, locul nu este liber”, a declarat Boris Johnson în cadrul unui eveniment în Manchester.

Succesorul premierului Theresa May la conducerea Partidului Conservator va ocupa, de asemenea, şi funcţia de prim-ministru al Marii Britanii.

Prim-ministrul Theresa May a declarat în mai multe rânduri că va demisiona din funcţie după ce Parlamentul britanic va aproba Acordul Brexit negociat cu liderii Uniunii Europene. Acordul Brexit a fost respins de trei ori de Camera Comunelor.

Boris Johnson a demisionat din funcţia de ministru pentru Brexit în luna iulie 2018, în semn de protest faţă de modul în care prim-ministrul gestiona ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană. Acesta a criticat de mai multe ori propunerile premierului privind Brexit, afirmând că May încă are oportunitatea de a abandona abordarea „Brexit doar cu numele”.

În urma demisiei, Boris Johnson şi-a manifestat speranţa ca Parlamentul britanic să respingă Acordul pentru Brexit negociat de Theresa May, numindu-l o „umilinţă naţională” şi o „batjocură la adresa ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană”.

4/5 - (4 votes)

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Victor MAIER
Mai multe Extern
Comentarii închise.

Recomandări

ICR Tel Aviv: „Israelul și Algoritmul Holocaustului”, invitat prof. dr. neurolog Jean Jacques Askenasy

Institutul Cultural Român de la Tel Aviv, în colaborare cu Editura Saga din Israel, organi…