Lupta pentru influență în Orientul Mijlociu

Liderul suprem al Iranului, Ayatollah Ali Khamenei, care dorește ca islamul șiit să domine regiunea Orientului Mijlociu

Anul 2018 va fi un nou an turbulent în Orientul Mijlociu, unde haosul regional este susținut de rivalitatea dintre Iran și Arabia Saudită.

Haosul regional va continua și anul acesta fără a găsi o soluție la criza din Yemen și la lupta pentru putere privind forma Siriei postbelice.

Prințul moștenitor al regatului saudit, Mohammed bin Salman, și-a a consolidat puterea angajându-se într-o revoluție culturală fără precedent și reforme economice, dar ambițiile sale de politică externă nu au avut încă de câștigat.

Țara vecină, Yemen, cea mai săracă țară a lumii arabe, are nevoie de o soluție politică. Yemenul ete  măcinat de lupte între forțele pro-guvernamentale susținute de Arabia Saudită și gruparea rebelă houti, antiguvernamentală, susținută de Iran.

Moartea liderului Ali Abdullah Saleh, care a condus Yemenul timp de 22 de ani şi a jucat un rol central în actualul război civil, ucis de rebelii houthi, la sfârșitul anului trecut, complică lucrurile.

Iranul are propriile sale provocări interne. Zeci de mii de oameni au mărșăluit pe străzi în întrega țară, în ultimele două săptămâni, cerând plecarea liderului suprem Ayatollah Ali Khamenei. Peste 45 de persoane au fost ucise și peste 450 de protestanți au fost arestați. Aceste proteste antiguvernamentale sunt cele mai mari ca amploare de la instarurarea la putere a regimului religios al Ayatollahului Ruhollah Khomeeini, în 1979.

În Siria, prințul Salman va avea mai puțin influență, pe măsură ce țara va ajunge la o înțelegere politică cu regimul lui Bashar al-Assad, susținut de Moscova și Teheran. Președintele al-Assad este de religie alawit, o ramură musulmană șiită minoritară în Siria, dar care este la putere prin familia Assad din 1971.

Rusia, Iranul și Turcia dețin frâiele puterii în Siria și vor decide forma finală a țării în urma unei înțelegeri, deși nu există nicio garanție că aceasta va pune capăt violenței sau revoltei împotriva lui Basher al-Assad. Pe măsură ce puterile globale și regionale se îndreaptă spre o Siria postbelică, vor începe jocurile de putere pentru proiectele de reconstrucție a țarii.

În cadrul înțelegerii între Rusia, Iran și Turcia ar urma să se decită și soarta aspirațiilor kurde pentru autonomie sau statalitate.

Criza din Siria s-a dovedit a fi un aliat valoros al coaliției conduse de SUA împotriva ISIS, însă această campanie este aproape de sfârșit și ajutorul militar va fi oprit. Kurzii spun că doresc autonomie, dar adversarii lor din Siria văd extinderea lor spre nord ca o încercare de a crea un stat kurd.

Ambițiile kurde s-au confruntat, de fiecare dată, cu obiecțiile Turciei conform cărora milițiile kurde care luptă în Siria reprezintă o amenințare la adresa securității sale naționale.  Decizia cu privire la o regiune autonomă kurdă cel mai probabil se va discuta între Washingtonul și Moscova.

În Turcia are loc o deteriorarea continuă a drepturilor omului și o reducerea a libertății de exprimare, în timp ce președintele Recep Tayyip Erdoğan își consolidează puterea și marginalizează în continuare opoziția înainte de alegerile prezidențiale și parlamentare din 2019.

Represiunea regimului Erdogan împotriva opozanților va continua în paralel cu dezbaterea publică privind identitatea Turciei ca stat laic sau ca stat islamic.  Retorica laică va fi alimentată de alianța tradițională a Turciei cu Statele Unite și Europa și de divergența strategice a regimului Erdogan față de Occident și aliații săi din NATO.

În Irak, accentul va fi pus pe refacerea țării după o campanie militară dureroasă, de ani de zile, pentru a scoate ISIS din fortărețe. Bagdadul postbelic are o sarcină istorică în aducerea laolaltă a unei națiuni înfricoșate și de a reconstrui comunitățile, inclusiv comunitatea kurdă.

Guvernul irakian va trebui să echilibreze aceste aspirații cu domnia în milițiilor șiite sprijinite de Iran care au jucat un rol-cheie în campania militară, dar au fost găsite vinovate de atrocități, însă influența pe care o au le protejează de responsabilitate.

Deși ISIS a fost înfrânt, terorismul rămâne o provocare cheie în regiune. Gruparea teroristă ISIS a pierdut teritorii vaste în Irak și Siria, dar  luptătorii se întorc la originile lor insurgente în ascunzătorile din deșert, pentru a plănui următarea mișcare.

În Egipt, unde urmează să aibă loc alegerile în 2018, ISIS a căutat să exploateze în Peninsula Sianai vidul de putere și incompetența guvernului de la Cairo, pentru a semăna haosul prin lansarea de atacuri teroriste nu numai în zonă, ci în întreaga lume.

ISIS a fost înfrântă din punct de vedere militar, însă condițiile care au provocat creșterea celei mai brutale organizații teroriste din lume rămân în vigoare în regiune, de la conducătorii autoritari, divizarea comunităților, tensiunile sectare,  la vidurile de putere, inegalitate și disperare economică.