Acasă Diverse Falsul chirurg italian NU AVEA DREPTUL să profeseze în România

Falsul chirurg italian NU AVEA DREPTUL să profeseze în România

Falsul chirurg italian care a operat timp de peste un an în clinicile estetice din Bucureşti reuşise să obţină atestarea unei diplome dubioase, adusă din Kosovo, potrivit căreia ar fi absolvit Universitatea de Medicină din Priştina în 2013.

Ministerul Educaţiei Naţionale a menţionat expres în document că Matteo Politi nu are dreptul să profeseze ca medic în România.

Italianul a fost prins miercuri dimineaţa, în timp ce încerca să fugă cu trenul din România şi arestat preventiv pe 30 de zile.

Potrivit Ministerului Educaţiei Naţionale, în 22 martie 2018 a fost înregistrată la Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor (CNRED) solicitarea pe numele lui Politi Matteo, cetăţean italian, pentru recunoaşterea unei diplome de studii universitare (medicină generală), obţinută în Serbia, la Universitatea din Priştina. Politi i-a anunţat atunci pe reprezentanţii ministerului că

În urma evaluării dosarului de recunoaştere conform metodologiilor specifice, Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor a emis Atestatul de recunoaştere a studiilor în data de 11 aprilie 2018, în care se menţionează recunoaşterea nivelului Licenţă şi a domeniului de studii (SĂNĂTATE), fără a se menţiona specializarea (MEDICINĂ) care ar fi dat posibilitatea cetăţeanului italian să solicite dreptul de exercitare a profesiei în cauză pe teritoriul României, au declarat reprezentanţii ministerului.

“În atestat se menţionează, în mod expres: Acest atestat nu poate fi utilizat pentru exercitarea profesiei de medic şi nu este valabil în scopuri academice pentru continuarea studiilor”; Titularul documentelor de studii depuse pentru recunoaştere îşi asumă răspunderea cu privire la autenticitatea acestora”, se arată în răspunsul trimis Mediafax de către Ministerul Educaţiei Naţionale.

Falsul chirurg italian a fost reţinut miercuri seară pentru 24 de ore, după ce a fost audiat de către poliţiştii Secţiei 4 din Capitală. Acesta este suspect pentru înşelăciune şi e vizat de ancheta in rem privind exercitarea fără drept a unei profesii. Joi noapte, magistraţii Judecătoriei Sectorului 1 au dispus arestarea sa preventivă pentru 30 de zile, sub acuzaţiile de înşelăciune în formă continuată şi simplă şi de exercitarea fără drept a profesiei.

Procurorii au pus în mişcare acţiunea penală faţă de falsul chirurg italian, el fiind acuzat de înşelăciune în formă continuată şi simplă şi de exercitarea fără drept a profesiei. Potrivit reprezentanţilor parchetului, italianul a practicat chirurgia în 2 cabinete, în perioada iulie-decembrie 2018.

Potrivit Parchetului, în aceeaşi perioadă menţionată, cetăţeanul italian a indus în eroare mai multe persoane cu privire la calitatea sa de medic chirurg plastician, folosind un nume fals şi ”exercitând acte medicale asupra acestora, obţinând un folos patrimonial injust care a constat în contravaloarea achitată pentru actele medicale”.

DSP deschide linie telefonică pentru denunţuri despre Matteo Politi.

5/5 - (3 votes)

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Claudia DUȚĂ
Mai multe Diverse
Comentarii închise.

Recomandări

Lansare de carte:
„Visul Măriei Sale”
de Andrei Breabăn

Scriitorul  și jurnalistul  Andrei Breabăn dăruiește cititorilor iubitori de lectură un no…