Acasă Economie FMI: Situaţia economică globală este riscantă

FMI: Situaţia economică globală este riscantă

Datoria globală, ajunsă la un nivel record, de 164.000 de miliarde de dolari, este o ameninţare la adresa stabilităţii financiare a lumii, a evidenţiat întâlnirea de primăvară a Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi a Băncii Mondiale de la Washington, relatează Bloomberg.

Discuţiile din cadrul întâlnirii s-au axat pe creşterea economică, aflată pe o tendinţă pozitivă, fapt care a dat naştere la optimism, iar temerile legate de protecţionismul aflat în creştere s-au aflat printre subiectele principale de analiză, potrivit Bloomberg.

Oficialii prezenţi la întâlniri au declarat că perspectiva unui război comercial rămâne una dintre cele mai mari îngrijorări.

FMI a semnalat în cadrul reuniunii o multime câteva puncte de îngrijorare precum recordul datoriei globale care a fost evidenţiat ca o ameninţare la adresa stabilităţii financiare, oficialii avertizând că va avea loc o decelerare, pe măsură ce băncile centrale vor înăspri politica monetară, iar stimulentele fiscale din SUA vor dispărea.

Printre principalele subiecte atinse în cadrul întâlnirii de primăvară din 20-22 aprilie se numără şi schimburile comerciale, riscurile financiare, activitatea băncilor centrale, datoria globală şi tehnologia.

Preşedintele băncii centrale din Columbia a declarat că un război comercial ar fi „catastrofal”, în timp ce omologul japonez a descris protecţionismul drept „foarte nedorit”, potrivit Bloomberg.

FMI şi-a formalizat avertismentul cu privire la ameninţările financiare, precizând că riscurile privind stabilitatea financiară au crescut în ultimele şase luni.

Instituţia este îngrijorată de faptul că pieţele ar putea să subestimeze ameninţarea creşterii inflaţiei în SUA. O creştere a inflaţiei ar putea forţa Rezerva Federale să majoreze ratele dobânzilor mai repede decât se aştepta, o mişcare care ar putea provoca turbulenţe în piaţa emergentă. Fondul a avertizat că datoria publică şi privată globală a atins un record record de 164.000 de miliarde de dolari, iar o creştere a ratelor dobânzilor ar testa capacitatea debitorilor de a refinanţa toată această datorie.

Un alt subiect de discuţie din cadrul reuniunii de la Washington a fost legată de giganţii online Facebook şi Amazon, care s-au confruntat cu probleme în acest an.

5/5 - (1 vote)

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Iris DĂIAN
Mai multe Economie
Comentarii închise.

Recomandări

Joe Biden organizează Summit-ul Democrației  care va marca ruptura definitivă de China și Rusia

Preşedintele Joe Biden a invitat 110 ţări la Summitul Democrației, un eveniment virtual de…