Acasă Intern PSD depune moţiune de cenzură și va negocia cu toată lumea pentru voturi

PSD depune moţiune de cenzură și va negocia cu toată lumea pentru voturi

Conducerea interimară a PSD s-a reunit, luni, la sediul din Kiseleff, social-democraţii discutând, printre altele, despre alegerile anticipate şi despre moţiunea de cenzură pe care o vor depune împotriva Guvernului Orban, au relatat surse social-democrate.

Biroul Permanent al PSD a decis, luni, depunerea unei moţiuni de cenzură cu susţinerea UDMR, a anunţat Lia Olguţa Vasilescu. Ea a precizat că social-democraţii negociază cu toate formaţiunile politice din Parlament pentru a obţine cele 233 de voturi necesare.

„Ca urmare a cererii Guvernului de angajare a răspunderii pe alegerea primarilor din două tururi de scrutin, PSD va depune o moţiune de cenzură care se va axa nu doar pe sancţionarea unui abuz al Guvernului Orban, care doreşte să schimbe regulile în timpul jocului, ci şi pe necesitatea demiterii ca urmare a proastei guvernări.

De la învestire, Guvernul s-a împrumut cu suma de 20 de miliarde de lei fără să fie direcţionaţi către investiții, din moment ce şantierele de autostrăzi sunt subfinanţate, din moment ce nu au mai fost alocate fonduri pentru dezvoltarea comunităţilor locale, nu se mai măresc nici venituri românilor şi se taie programele de sprijin pentru IMM-uri sau fermieri, introduse de guvernarea PSD”, a declarat, la sediul PSD, Lia Olguţa Vasilescu.

Ea a subliniat că ”toţi colegii noştri au semnat şi UDMR va susţine această moţiune de cenzură”, a mai spus aceasta.

De asemenea, deputatul a precizat că PSD va negocia „cu toată lumea” pentru a obţine voturile necesare.

„Toţi parlamentarii care doresc să dea jos acest Guvern, orice parlamentar este bine-venit”, a afirmat Vasilescu

PSD va decide, săptămâna viitoare, în cadrul unei şedinţe a Comitetului Executiv, dacă va intra la guvernare în cazul demiterii Cabinetului Orban, a anunţat, luni, Lia Olguţa Vasilescu. Aceasta a spus că social-democraţii îşi reactualizează programul de guvernare.

„Am solicitat departamentelor noastre să reactualizeze programul de guvernare. Orice partid politic trebuie să aibă ca şi prioritate guvernarea ţării, inclusiv pentru PSD este o astfel de prioritate, pe care ne-o asumăm. (…)

În ceea ce priveşte decizia pe care PSD o va lua vizavi de intrarea sau nu la guvernare, ea va fi tranşată întrun CExN de săptămâna viitoare. Dar ştim cu toţii: Klaus Iohannis s-a exprimat foarte clar că nu îşi doreşte ca PSD să intre la guvernare dacă acest Guvern va cădea. Noi ne pregătim pentru alegeri”, a declarat Lia Olguţa Vasilescu, după şedinţa Biroului Permanent Naţional al PSD.

Deputatul PSD a precizat că decizia susţinerii unui posibil guvern de uniune naţională şi ce va presupune acesta va fi luată în cadrul Comitetului Executiv.

Lia Olguţa Vasilescu a explicat că programul de guvernare al PSD va fi conceput în raport cu ultimele măsuri luate de Guvernul Orban, „care a reuşit să anuleze în doar 3 luni de zile, toate progresele economice făcute de România în ultimii ani, de la 2,97% deficit au ajuns la 4%”.

„De la 35% datorie publică se prognozează o datorie publică de 39%, de la aproape 5% creştere economică , am avut chiar şi 7% în anul 2017, se îndreaptă spre o creştere economică de doar 2%, potrivit analiştilor economici, de la 3,4% inflaţia în luna noiembrie au ajuns la 4,2% iar cursul leu-euro a cunoscut, de asemenea, un nivel fără precedent istoric”, a mai spus liderul social-democrat.

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Claudia DUȚĂ
Mai multe Intern
Comentarii închise.

Recomandări

Lansare de carte:
„Visul Măriei Sale”
de Andrei Breabăn

Scriitorul  și jurnalistul  Andrei Breabăn dăruiește cititorilor iubitori de lectură un no…