Reabilitarea copiilor din taberele ISIS de Victoria BRAN postat pe 08/03/2018 Foto: Media Copii Califatului din taberele ISIS Copiii care au fost martori ai unor violențe devastatoare în Irak și Siria sunt tratați psihoterapeutic în centre amplasate în taberele de refugiați, a relatat Reuters. Un băiat de 14 ani care a sosit recent într-o astfel de tabără din nordul Irakului a descris modul în care a fost învățat de membrii ISIS să confecționeze arme, precum bombe pentru autovehicule, funii pentru spânzurători și diferiți explozivi. El a spus că a făcut aceste lucruri timp de trei fiind forțat de membri ISIS care antrenau copii luptători, pe care i-au denumit Puii Califatului. Băiatul a fost răpit de membri ISIS răpit din satele yazidi, aflate în nordul Irakului. El a spus că s-a obișnuit cu sunetul bombelor din Raqqa, capitala de facto al statului islamic, și din Siria unde a luptat alături de gruparea jihadistă. Yazidi sunt o minoritate etnică și religioasă din Irak. „Aici am fost împușcat luptând împotriva SDF”, a spus băiatul și a arătat o rană pe glonț. SDF sunt rebelii din Forțele de Apărare Siriene susținuți de SUA. Numele băiatului nu a fost făcut public numele pentru a-l proteja de eventuale răzbunări. În cadrul programului de tratament, copii sunt încurajați să deseneze și să vorbească despre experiențele pe care le-au avut pentru a-i ajuta să depășească traumele pe care le-au trăit. Sute de copii sunt considerați a fi fost folosiți ca luptători de către statul islamic, inclusiv băieții care s-au alăturat familiilor lor jihadiste sau au fost abandonați de familii, dar și copii răpiți de membri ISIS pentru a fi instruiți cu scopul de a-și perpetua ideologia islamistă. Experții au avertizat că acei copii îndoctrinați, care au scăpat din ghearele statului islamic, al căror teritoriu a fost recuperat anul trecut, ar putea reprezenta o amenințare permanentă la adresa securității, atât la nivel regional, cât și în Occident, dacă nu sunt reabilitați. Tratarea copiilor yazidi, care au fost separați de familiile lor și în multe cazuri sunt orfani, prezintă provocări deosebite. Persecutați de două ori Există puține centre de îngrijirea specializată a acestora în Irak, unde vârsta minimă pentru răspundere penală este de la vârsta de 9 ani. Guvernul irakian a reținut și a judecat zeci de copii pentru afilierea lor la ISIS, potrivit unui raport recent al Human Rights Watch din New York. Naif Jardo Qassim, un psihoterapeut care tratează copiii din lagărul de refugiați din Rawanga lângă Dohuk, a subliniat că acești copii sunt „victime și nu criminali” și ar trebui tratați ca atare. Amploarea acestui fenomen este descrisă de profesorul Yasidi Hoshyar Khodeida Suleiman care a relatat povestea unuia dintre elevii săi, un băiat care s-a reunit cu familia în toamna anului trecut. Tatăl băiatului a spus că s-a trezit în miez de noapte găsindu-și fiul cu un cuțit în gât. Băiatul era confuz în legătură cu decizia de a-și ucide părinții pentru că erau infideli (nu respectau învățăturile coranice ale ISIS) sau să se sinucidă. „El țipa că sunt infideli și că ar prefera să moară decât să fie unul dintre ei”, a spus Suleiman. Militanții ISIS care au ocupat orașele și satele yazidi în 2014, au ucis sau au înrobit peste 9.000 de adulți și copii, în ceea ce Organizația Națiunilor Unite a numit o campanie genocid împotriva unei minorități religioase etichetată eretică de către ISIS. Militanții jihadiști au luat în sclavie și au vândut femei și fete yazidi, le-au căsătorit cu luptători ISIS și au instruit mulți băieți pe care i-au înregimentat în rândurile lor, dându-le numele de Puii Califatului. Există înregistrări video cu aceștia în timp ce săvârșesc atrocități în numele statului islamic. Majoritatea copiilor s-au întors, nu acasă, ci în lagărele de refugiați din nordul Irakului, unde trăiesc alături de rude întrucât părinții sunt fie dispăruți fie uciși de militanții ISIS. „Acești copii și-au văzut familiile ucise sau au fost răpiți, bătuți și spălați pe creier” a spus profesorul Qassim, apoi au fost folosiți de militanții statului islamic împotriva civililor și trupelor din Irak și Siria. „În unele cazuri, au fost martori la execuții, au fost forțați să omoare sau au fost violați, de mai multe ori, ani de zile”, a spus profesorul. Profesorul Qassim lucrează pentru Yahad In-Unum, una ONG internațional care a înființat un centru pentru copii în tabăra de refugiați, unde copiii pot beneficia de tratament psihologic, de la terapia de vorbire la artă. Ei vin, de asemenea, să se joace, a spus Qassim, „și își amintească cum e să fie din nou copii”. 5/5 - (5 votes) Distribuie pe:
Previziune privind capitularea economiei SUA în fața unui „joc economic de așteptare” orchestrat de China și Rusia