Mike Pompeo, puncte de referință în politica externă a SUA de Cătălin RUS postat pe 08/12/2018 Foto: Media Secretarul de Stat al SUA, Mike Pompeo,la Conferința Fondului German Marshall din Statele Unite, Bruxelles, Belgia, în 4 decembrie 2018 Secretarul de Stat al SUA, Mike Pompeo, a susținut un discurs la Conferința Fondului German Marshall din Statele Unite privind „Reformarea ordinii internaționale bazate pe reguli”, la Bruxelles, în 4 decembrie 2018. Șeful diplomației americane a susținut că anumite instituții și tratate internaționale trebuie revizuite sau eliminate, în timp ce altele trebuie susținute. Printre instituțiile pe care Mike Pompeo le-a criticat au fost Organizația Națiunilor Unite, Uniunea Europeană, Organizația Statelor Americane și Uniunea Africană, în timp ce despre NATO a afirmat că este o „instituție indispensabilă”. Mike Pompeo a susținut discursul în fața unui public foarte sceptic, care îl văd pe Donald Trump subminând acordurile internaționale care au păstrat pacea în Europa și au sporit prosperitatea. „Chiar și prietenii noștri europeni spun uneori că nu acționăm în interesul lumii libere. Acest lucru este pur și simplu greșit „, a spus Mike Pompeo, adăugând că „sub președintele Trump, nu abandonăm leadership-ul internațional sau pe prietenii noștri din sistemul internațional. Dimpotrivă.” De la sfârșitul Războiului Rece, ordinea internațională „a ratat, nu a reușit”, a spus Pompeo. „Multilateralismul a devenit un scop în sine. Cu cât se semnează mai multe tratate, cu atât suntem mai siguri. Cu cât avem mai mulți birocrați, cu atât treaba se va face mai bine…”. Cu privire la Organizația Națiunilor Unite, Pompeo a întrebat: „Continuă să slujească cu sinceritate misiunile?” Mike Pompeo a întrebat apoi dacă Uniunea Europeană „se asigură că interesele statelor și ale cetățenilor lor sunt prioritare față de cele ale birocraților de la Bruxelles”. Banca Mondială, Fondul Monetar Internațional și Organizația Mondială a Comerțului au fost de asemenea criticate. „Organismele internaționale trebuie să faciliteze cooperarea care susține securitatea și valorile lumii libere sau trebuie reformate sau eliminate”, a spus Pompeo. SUA și UE au abordări diferite cu privire la anumite teme de pe scena internațională. Uniunea Europeană se împotrivește firav acordului nuclear cu Iranul, în timp ce principalii aliați europeni ai SUA încearcă să-l păstreze. Washingtonul și Bruxellesul sunt, de asemenea, angajate în negocieri uneori complicate privind comerțul, precum sancțiunile SUA asupra oțelului european. Administrația Trump amenință cu noi tarife la autoturismele importate, în efortul de a reduce deficitul comercial al SUA cu Uniunea Europeană. De asemenea, Washingtonul a criticat Germania pentru sprijinirea Nordstream II, o conductă de gaze între Rusia în Germania, aflată în prezent în construcție. Un purtător de cuvânt al Uniunii Europene a contestat afirmația că Blocul comunitar nu reușește să protejeze statele membre și cetățenii lor. Margaritis Schinas, purtătorul de cuvânt-șef al Comisiei Europene, brațul executiv al Blocului comunitar, a explicat structura guvernării și sistemul electoral. Ian Lesser, directorul biroului de la Bruxelles al Fondului German Marshall din Statele Unite, care a organizat evenimentul, a declarat: „Este clar că acesta a fost un discurs care intenționa să semnaleze că multilateralismul nu a murit.. Nu cred că a fost un mesaj distructiv despre multilateralism per se”. Unii ascultători au fost mai exigenți, David Fouquet, profesor la Free University of Brussels a spus: „Am fost surprins de faptul că a pus Uniunea Europeană pe lista de actori răi. Nu am încredere: tonul, lipsa sensibilității față de locul în care se afla. Predecesorii săi au construit și au creat aceste instituții… Deși el spune că vrea să le întărească, cred că le subminează.” Mike Pompeo a oferit indicii despre viitorul Tratatului forțelor nucleare intermediare, cunoscut sub numele de Tratatul INF, despre care administrația Trump a amenințat că se va retrage, în ciuda opoziției europene. De ani de zile, oficialii americani au susținut că Rusia încalcă tratatul care a interzice amplasarea rachetele terestre. „Atunci când tratatele nu sunt respectate, cei care le încalcă trebuie să se confrunte cu sancțiuni, iar tratatele trebuie să fie restabilite sau să se renunțe la ele”, a spus Pompeo. Mike Pompeo a spus că unele instituții internaționale „lucrează pentru interesele SUA și al Uniunii Europene, în slujba valorilor noastre comune”. El a enumerat doar trei astfel de organisme: NATO, Inițiativa de securitate împotriva proliferării (Proliferation Security Initiative) și Societatea pentru telecomunicații financiare interbancare mondiale, cunoscută sub numele de Swift. John R. Bolton, consilierul pentru Securitatea națională a SUA, a făcut referire la compania Swift, care oferă instituțiilor financiare un mod sigur de a transfera bani în întreaga lume, care în ciuda opoziției UE de a elimina băncile Iranului din sistem, a aderat la cerințele SUA. „Acesta este un exemplu excelent al unei instituții internaționale care acționează în mod responsabil”, a spus Mike Pompeo. Deși NATO a primit și laude de la șeful diplomației americane, acesta a repetat solicitarea adresată frecvent de președintele Trump ca cele 27 de state din alianță să cheltuie mai mult pentru apărare. Mike Pompeo a anunțat că SUA va invita miniștri de externe la Washington, în luna aprilie, pentru a sărbători 70 de ani de la înființarea NATO. Va fi pentru prima dată când celebrarea înființării NATO va fi sărbătorită fără șefii de stat. 5/5 - (4 votes) Distribuie pe:
Previziune privind capitularea economiei SUA în fața unui „joc economic de așteptare” orchestrat de China și Rusia