Acasă Extern UE aprobă planul de BLOCARE a ştirilor false

UE aprobă planul de BLOCARE a ştirilor false

Liderii statelor membre ale Uniunii Europene au aprobat, vineri, un plan de contracarare a ştirilor false, iar, în acest context, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, l-a criticat pe premierul Ungariei, Viktor Orban, pentru dezinformare, relatează Reuters.

Planul de contracarare a informaţiilor false răspândite de presă şi de reţelele de socializare online vizează ceea ce Uniunea Europeană, NATO şi Statele Unite consideră a fi tentativele Rusiei de subminare a democraţiilor occidentale.

Liderii statelor UE au aprobat un plan care prevede crearea unui sistem de alertare a guvernelor şi a companiilor online precum Facebook şi Google să ia măsuri pentru eliminarea conţinutului fals ori ilegal. „Dezinformările deliberate, de amploare şi sistematice, inclusiv în cadrul războaielor hibride, reprezintă o provocare acută şi strategică pentru sistemele noastre democratice. Este necesar un răspuns urgent”, se arată în documentul aprobat la reuniunea Consiliului European.

Planul, elaborat de Comisia Europeană, prevede alocarea de fonduri şi prerogative autorităţilor de reglementare de la Bruxelles pentru monitorizarea şi contracararea campaniilor ruse pentru dezinformare. În acest sens, bugetul Serviciului European de Acţiune Externă a fost suplimentat de la 1,9 la 5 milioane de euro în 2018.

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat că Bruxellesul trebuie să contracareze şi dezinformările la nivel intern. „Unii prim-miniştri aflaţi aici la masă sunt surse de ştiri false. Atunci când domnul Viktor Orban, spre exemplu, spune că imigranţii sunt responsabili de Brexit, aceasta este o ştire falsă. Aşa că nu trebuie să le atribuim doar altora responsabilitatea”, a argumentat Juncker.

5/5 - (3 votes)

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Paul MOLDOVAN
Mai multe Extern
Comentarii închise.

Recomandări

EUROPA: Proteste în masă împotriva blocajelor și vaccinurilor COVID la Praga, Viena, Roma, urmează Elveția și Croația

Mii de protestatari s-au adunat sâmbătă la Viena, după ce guvernul austriac a anunțat un b…