Acasă Extern Marea Britanie anunță planul de imigrație post-Brexit

Marea Britanie anunță planul de imigrație post-Brexit

Cu 100 de zile înainte de ”divorţul” de Uniunea Europeană, Guvernul britanic prezintă miercuri ”cartea albă” privind sistemul de imigraţie pe care intenţionează să-l aplice după Brexit, relatează Reuters.

Ministrul de interne Sajid Javid a afirmat înainte de publicarea documentului că noul sistem, care va pune capăt liberei circulaţii a cetăţenilor europeni în Regatul Unit, răspunde dorinţei britanicilor de a „prelua controlul asupra frontierelor”, asigurând că va fi „bazat pe competenţele şi expertiza pe care le pot aduce oamenii şi nu pe ţările de origine”.

Noile criterii de acordare a vizelor vor avea drept obiectiv încurajarea companiilor britanice „să se orienteze cu prioritate către mâna de lucru naţională”, iar salariul mediu necesar pentru accesul în Marea Britanie va fi stabilit după noi consultări, putând ajunge la circa 30.000 de lire (33.300 euro), a explicat ministrul pe BBC.

El a mai spus că planul nu include o ţintă specifică de reducere a migraţiei nete anuale, refuzând să precizeze dacă se menţine vechiul angajament al conservatorilor de a reduce această cifră sub 100.000 de persoane pe an. „Nu există o ţintă specifică, am stabilit că va fi un sistem care reduce migraţia netă la un nivel sustenabil. Dacă vă uitaţi la actualul nivel al migraţiei, cele mai recente statistici indică 273.000. Majoritatea oamenilor sunt de acord că este foarte mult”, a adăugat ministrul.

Noul sistem urmează să fie pus în aplicare pe etape, începând din 2021, adică după perioada de tranziţie post-Brexit prevăzută în acordul încheiat deja între Londra şi Bruxelles, dar care mai trebuie ratificat de parlamentul britanic.

Proiectul a stârnit controverse

Sistemul public de sănătate britanic, NHS, şi-a exprimat temerea că recrutările vor fi îngreunate de un nivel al salariului minim pentru lucrătorii străini de 30.000 de lire. Saffron Cordery, directoare în cadrul NHS, a menţionat pentru BBC că „salariul iniţial pentru postul de infirmier este în prezent de 23.000 de lire, pentru medici la început de carieră de 27.000 de lire şi pentru îngrijitori de 17.000 de lire”.

Primarul Londrei, Sadiq Khan (laburist) a denunţat o „abordare aberantă” din partea guvernului, subliniind într-un comunicat că „a închide uşa în faţa miilor de lucrători europeni care vor să vină aici pentru a ocupa posturi vacante cruciale va dăuna competitivităţii” britanice.

Imigraţia a fost unul din aspectele aflate în centrul campaniei dinaintea referendumului pentru Brexit din 2016, iar după vot premierul Theresa May s-a angajat să pună capăt liberei circulaţii a europenilor către Regatul Unit.

Premierul britanic este chemat miercuri să răspundă la întrebările deputaţilor în ultima sesiune de acest gen din Camera comunelor, în contextul în care legislatorii britanici sunt nemulţumiţi de decizia sa de a amâna pentru luna ianuarie votul prevăzut iniţial pentru 11 decembrie asupra acordului de Brexit, decizie menită să evite un eşec anunţat.

Partidul scoțian SNP cere moțiune de cenzură

Partidul scoţian pro-independenţă SNP a anunţat că a cerut convocarea unei moţiuni de cenzură împotriva guvernului înainte de pauza parlamentară de sfârşit de an, care începe joi seara, dar este puţin probabil ca votul să aibă loc în acest termen.

Opoziţia faţă de acordul privind Brexit – manifestată atât de „eurofili”, cât şi de eurosceptici, atât de majoritate cât şi de opoziţie – creşte probabilitatea unui Brexit fără acord, la 29 martie anul viitor. Marţi, guvernul a anunţat că va accelera pregătirile în eventualitatea unui asemenea scenariu, deblocând 2 miliarde de lire suplimentare şi evocând o posibilă mobilizare a militarilor.

Retragerea Marii Britanii din UE este greu suportată de mediul economic.

Patronatul britanic a transmis miercuri guvernului un nou avertisment în acest sens, observând „cu oroare”, potrivit unui comunicat, că „politicienii se concentrează pe dispute partizane în loc de măsuri concrete de care au nevoie companiile”.

În cazul unei ieşiri „no-deal”, „companiile se vor confrunta cu costuri vamale enorme”, iar „perturbările de activitate din porturi ar putea distruge lanţurile de aprovizionare”, avertizează cele cinci principale organizaţii patronale britanice.

5/5 - (2 votes)

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Victoria BRAN
Mai multe Extern
Comentarii închise.

Recomandări

Curtea Penală Internațională: dr. Fauci, Bill și Melinda Gates, șeful OMS, Klaus Schwab și oficiali din Marea Britanie ACUZAȚI de crime împotriva umanității

Un grup de activiști din Marea Britanie, din care face parte și fostul vicepreședinte al P…