Acasă Intern Teodor Meleșcanu anunță că în 2 săptămâni va finaliza ANALIZA în cazul Maior

Teodor Meleșcanu anunță că în 2 săptămâni va finaliza ANALIZA în cazul Maior

Teodor Meleşcanu a declarat, joi pentru MEDIAFAX, că în două săptămâni va fi finalizată analiza MAE în cazul lui George Maior. Ministrul de Externe a adăugat că analiza ar putea include şi concluzii precum propunerea de rechemare a acestuia din funcţia de ambasador al României la Washington.

„Măsurile pe care le vom lua vor fi determinate de modul în care evoluează şi se clarifică temele respective, unde ar fi trebuit în mod normal ca domnul ambasador să nu folosească nişte sintagme potrivit cărora nu este vorba despre un raport, ci de mai mulţi membrii, câţiva membri care au semnat raportul Comisiei respective. Din punctul nostru de vedere, lucrul cel mai grav este faptul că în momentul în care ai o Comisie parlamentară, ca în orice sistem democratic, deciziile se iau pe bază de majoritate. Ori în momentul în care majoritatea a produs acest raport şi a fost de acord cu el, în mod evident, acesta a devenit un document oficial al Parlamentului.

A nega raportul Parlamentului este de fapt o interferenţă foarte clară în activitatea Parlamentului şi nerespectarea principiilor care ţin de separaţia puterilor în stat. Nu este normal ca din partea Executivului, oricine va fi, pe orice post este, dar cu atât mai mult un ambasador care obligaţia de a fi rezervat în relaţiile cu toate instituţiile atacă un document oficial al Parlamentul, atunci într-adevăr apar nişte probleme care trebuie să vedem în ce măsură reacţionăm şi noi”, a afirmat Teodor Meleşcanu, întrebat fiind despre despre criticile fostului şef al SRI, George Maior, la adresa raportului Comisiei de control a Serviciului.

Cu privire la oportunitatea rechemării ambasadorului George Maior, Teodor Meleşcanu a spus că el ca ministru nu numeşte şi retrage ambasadori.

„Răspunsul este foarte simplu. Eu nu numesc şi nu retrag ambasadori. Tot ce pot să fac este să propun, pe baza unei analize serioase, pentru că este vorba totuşi de un post cheie pentru România, având în vedere Parteneriatul strategic între Statele Unite şi România. Deci nu este o chestiune care se face pe picior, foarte rapid, ci trebuie să fie bazată pe argumente foarte solide. Aceste argumente au început să se strângă foarte serios. De la recomandarea Comisiei de politică externă a Senatului, care a cerut această evaluare şi măsuri. Decizia CCR referitoare la neconstituţionalitate, ilegalitatea protocoalelor care au fost semnate şi au fost semnate bineînţeles la nivelul conducerii, ultimul raport pe care l-a prezentat Comisia de control al SRI, reacţia pe care a avut-o domnul Maior, desenează de fapt care este un anumit profil şi ne dă anumite indicaţii în legătură cu ce ar trebui să fie făcut. Sunt elemente care într-adevăr ridică serioase semne de întrebare”, a explicat ministrul de Externe.

Întrebat cu privire la termenul când va avea o concluzie şi propunere în cazul lui George Maior, ministrul de Externe a replicat: „Nu este vorba de un interval foarte mare de timp. După părerea mea, două săptămâni este maximum necesar pentru finalizarea unei astfel de analize. Va fi o concluzie”.

Despre propunerea de rechemare a lui George Maior din funcţia de ambasador, Teodor Meleşcanu a spus: „Sigur. Evident că se poate avea în vedere şi acest lucru”.

5/5 - (5 votes)

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Maria SECĂREȘ
Mai multe Intern
Comentarii închise.

Recomandări

A murit Mikis Theodorakis, compozitorul coloanei sonore din filmul ”Zorba Grecul”

Marele compozitor grec Mikis Theodorakis a încetat din viaţă la vârsta de 96 de ani la Ate…