Acasă Extern Parlamentul European votează, astăzi, ieșirea OFICIALĂ a Marii Britanii din UE

Parlamentul European votează, astăzi, ieșirea OFICIALĂ a Marii Britanii din UE

Parlamentul European supune la vot, miercuri seară la Bruxelles, acordul de retragere a Regatului Unit din Uniunea Europeană şi din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, potrivit unui comunicat al PE.

Votul, prevăzut pentru ora locală 18:00 (19:00 ora României), va fi precedat de o dezbatere la care au fost invitaţi preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, preşedintele Consiliului European, Charles Michel, negociatorul-şef al UE pentru Brexit, Michel Barnier, şi vicepreşedintele pentru relaţii interinstituţionale al Comisiei Europene, Maros Sefcovic.

Votul din Parlamentul European are loc după finalizarea procesului de ratificare în Regatul Unit şi după avizul favorabil dat săptămâna trecută de Comisia pentru afaceri constituţionale a PE (AFCO). Pentru a intra în vigoare, acordul de retragere dintre Uniunea Europeană şi Regatul Unit trebuie aprobat de către Parlamentul European cu majoritatea simplă a voturilor exprimate (articolul 50 al Tratatului privind Uniunea Europeană), înainte de a fi supus unui vot final (cu majoritate calificată) în Consiliu.

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Daciana ROIBU
Mai multe Extern
Comentarii închise.

Recomandări

Cea mai veche pictură rupestră este de acum 45.500 de ani

Arheologii a descoperit cea mai veche pictură rupestră cunoscută până în prezent în lume: …