CCR: Interesul superior al copilului poate să reclame ca tatăl condamnat să rămână în libertate

Interesul superior al copilului poate să reclame ca tatăl condamnat să rămână în libertate, arată Curtea Constituţională în motivarea deciziei prin care a stabilit că este neconstituţională soluţia legislativă ce exclude posibilitatea ca bărbatului condamnat care are un copil mai mic de un an să-i fie amânată executarea pedepsei.

„Curtea constată că există situaţii în care copilul nou-născut este privat – în totalitate sau în mare parte – de îngrijirea maternă, şi anume în cazul decesului mamei, al decăderii acesteia din drepturile părinteşti, al abandonării copilului, al unei boli îndelungate sau în orice altă situaţie în care mama nu se ocupă de copil, iar în astfel de situaţii interesul superior al copilului poate să reclame ca tatăl condamnat să rămână în libertate pentru a acorda personal copilului atenţia şi îngrijirile corespunzătoare în primul său an de viaţă”, se precizează în motivare.

Conform aceleiaşi surse, din perspectiva dreptului de a îngriji copilul, componentă fundamentală a dreptului la respectarea vieţii de familie, bărbatul condamnat care are un copil mai mic de un an se află într-o situaţie similară cu cea a unei femei condamnate care are un copil de aceeaşi vârstă, diferenţa de tratament între cele două categorii de persoane neavând o justificare obiectivă şi rezonabilă.

„Ţinând cont de rolul important al tatălui începând de la cea mai fragedă vârstă a copilului, Curtea reţine că tratamentul juridic diferenţiat constând în excluderea bărbatului condamnat care are un copil mai mic de un an din sfera beneficiarilor dispoziţiilor de lege ce prevăd posibilitatea amânării executării pedepsei închisorii sau a detenţiunii pe viaţă nu serveşte interesului superior al copilului, ci, dimpotrivă – mai ales în situaţiile în care copilul este privat de îngrijirea maternă. Astfel, Curtea constată că principiul egalităţii în drepturi, coroborat cu elementele fundamentale ale vieţii de familie, impune ca textul de lege criticat să permită şi tatălui condamnat să solicite amânarea executării pedepsei privative de libertate cu scopul de a-şi îngriji copilul mai mic de un an, urmând ca instanţa judecătorească să aprecieze, prin raportare la ansamblul circumstanţelor fiecărei speţe în parte, dacă o atare amânare se justifică”, mai arată CCR.

Curtea Constituţională constată, astfel, că, odată ce legiuitorul a decis să reglementeze ca motiv de amânare a executării pedepsei cazul îngrijirii unui copil mai mic de un an, trebuia să o facă fără să excludă bărbaţii condamnaţi, ci oferind posibilitatea unei evaluări efective, de la caz la caz, cu acordarea unei amânări a executării pedepsei „tuturor persoanelor condamnate, indiferent de sex, care au un copil mai mic de un an şi a căror situaţie impune o atare măsură”.

CCR a luat în discuţie, pe 24 septembrie, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului 589 alineatul (1) litera b) fraza întâi teza a doua din Codul de procedură penală, respectiv „(1) Executarea pedepsei închisorii sau a detenţiunii pe viaţă poate fi amânată în următoarele cazuri: (…) b) când o condamnată este gravidă sau are un copil mai mic de un an”.

„În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în dispoziţiile art. 589 alin.(1) lit.b) fraza întâi teza a doua din Codul de procedură penală, care exclude bărbatul condamnat care are un copil mai mic de un an de la posibilitatea amânării executării pedepsei închisorii sau a detenţiunii pe viaţă este neconstituţională”, a informat CCR.

Decizia este definitivă şi general obligatorie şi a fost comunicată celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi instanţei de judecată care a sesizat Curtea Constituţională, respectiv Judecătoriei Sfântu Gheorghe.