Acasă Extern CE atenţionează din nou România pe legislaţia spălării banilor

CE atenţionează din nou România pe legislaţia spălării banilor

Comisia Europeană (CE) a transmis, joi, României un aviz, întrucât nu a comunicat transparenţa noilor măsuri privind schimbul obligatoriu de informaţii în domeniul fiscal în ceea ce priveşte accesul autorităţilor fiscale ale statelor membre la date privind combaterea spălării banilor.

„Statele membre trebuiau să transpună măsurile respective până la data de 31 decembrie 2017. Noile norme sunt concepute astfel încât să ofere autorităţilor fiscale mult doritul acces la informaţiile privind combaterea spălării banilor şi să le permită să reacţioneze rapid şi eficient în cazurile de evaziune fiscală. Solicitarea Comisiei ia forma unui aviz motivat. În absenţa unui răspuns satisfăcător în termen de două luni, Comisia poate trimite aceste state membre în faţa Curţii de Justiţie a UE”, se arată într-o informare transmisă de către reprezentanţii Comisiei Europene.

CE a transmis avizele motivate atât României, cât şi altor patru state, precum Cipru, Grecia, Irlanda şi Luxemburg.

„De asemenea, Comisia a salutat transpunerea aceloraşi măsuri de către Bulgaria şi a decis să închidă procedura de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor în cazul acestei ţări”, se mai precizează în sursa citată.

Guvernul României a adoptat, săptămâna trecută, un proiect de lege privind prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului care arată că, în termen de 18 luni de la intrarea în vigoare a legii, societăţile pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni înregistrate în registrul comerţului vor trebui să efectueze conversia acţiunilor la purtător în acţiuni nominative şi să depună actul constitutiv actualizat la oficiul registrului comerţului. Neîndeplinirea obligaţiei de conversie de către societăţile pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni atrage dizolvarea acestora.

Sub incidenţa legii intră o serie de entităţi raportoare, care vor trebui să trimită Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor informări privind tranzacţii suspecte, dar şi tranzacţiile cu sume în numerar, în lei sau în valută, a căror limită minimă reprezintă echivalentul în lei a 10.000 euro. Pentru activitatea de remitere de bani, entităţile raportoare transmit Oficiului rapoarte privind transferurile de fonduri a căror limită minimă reprezintă echivalentul în lei a 1.000 euro.

5/5 - (1 vote)

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Daciana ROIBU
Mai multe Extern
Comentarii închise.

Recomandări

Cea mai veche pictură rupestră este de acum 45.500 de ani

Arheologii a descoperit cea mai veche pictură rupestră cunoscută până în prezent în lume: …