Descoperire: Copacilor le ”bate inima” de Ruxandra MIRCEA postat pe 26/02/2020 La fel ca toate organismele vii, plantele şi copacii au propriul set de „organe”, potrivit disclose.tv. Deşi un copac nu are inimă, are propria pulsaţie şi ritm. Un studiu realizat de András Zlinszky, Bence Molnár şi Anders S. Barfod din Ungaria şi Danemarca arată că o anumită bătaie similară cu cea a inimii este prezentă la copaci. Pentru a descoperi această bătaie ascunsă a inimiii, cercetătorii au folosit metode tehnologice avansate, cum ar fi scanare terestră cu laser pentru a monitoriza mişcarea a 20 de tipuri diferite de copaci. Rezultatele au şocat pe toată lumea şi au indicat că noaptea, în timp ce copacii dormeau, aveau o pulsaţie în tot trunchiul, la fel ca oamenii. Chiar dacă pulsaţiile nu sunt bătăi propriu-zise ale inimii, rolul este acelaşi şi anume acela de a menţine un ritm şi de a pompa lichide în tot trunchiul. Pulsaţiile descoperite de cercetători vin de la faptul că trunchiul copacului pompează şi distribuie apă în tot organismul, la fel cum inima pompează sângele. ”Inima unui copac” bate încet și constant Mult timp s-a crezut că, prin osmoză, copacii distribuie apa însă noile descoperiri arată contrariul. Acest lucru ar putea schimba pentru totdeauna felul în care oamenii văd şi înţeleg copacii. „Bătăile inimii” în sine erau destul de încete şi constante, unele dintre ele se produceau la câteva ore. Chiar şi aşa, este o descoperire extraordinară care dovedeşte că natura este mult mai complexă decât şi-ar fi putut imagina lumea, potrivit Mediafax. Studiul arată nu doar bătăile inimii, ci şi faptul că, copacii se mişcă destul de mult în timpul nopţii, mult mai mult decât oamenii au crezut iniţial. Copacii dorm la fel ca oamenii și animalele Multor specii de copaci le-au căzut frunzele după ce soarele a apus, formând un strat de zece centimetri. Acest lucru se întâmplă când copacii dorm (o altă trăsătură umană/animală) şi intră în propriul lor ritm circadian – ritm biologic intern pe o durată de aproximativ 24 de ore al unui organism. Acest fenomen este cunoscut ca „mişcarea circadiană a frunzelor”. Copacii şi plantele sunt cele mai misterioase organisme vii care ascund multe informaţii şi au destul de multe secrete ce urmează să fie descoperite. Unii spun chiar că, copacii au abilitatea de a plânge şi de a simţi durerea, iar dacă acest lucru ar fi adevărat ar schimba lumea. Sunt multe lucruri de descoperit şi multe studii de realizat care vor dezvălui mai multe răspunsuri despre misterioasa şi fascinanta lume a plantelor şi copacilor. Distribuie pe:
Previziune privind capitularea economiei SUA în fața unui „joc economic de așteptare” orchestrat de China și Rusia