Acasă Diverse Germania: Poliţia a arestat un oficial Porsche

Germania: Poliţia a arestat un oficial Porsche

Un oficial al producătorului auto Porsche, parte a grupului Volkswagen, a fost arestat de poliţia germană în cadrul anchetei privind scandalul emisiilor poluante, a anunţat vineri compania, potrivit presei locale.

În urmă cu două zile, procurorii au descins la zece adrese din sudul Germaniei în cadrul unei anchetei ce vizează mai mulţi foşti sau actuali lideri ai Porsche suspectaţi de implicare în scandalul privind manipularea emisiilor poluante.

Investigația vizează un membru al consiliului de administraţie al Porsche, un alt membru din conducerea companiei şi o a treia persoană care nu mai este angajată la Porsche, au precizat autorităţile.

Autorităţile germane l-au arestat pe şeful departamentului pentru sisteme de propulsie din cadrul Porsche, motivând că există riscul ca acesta să fugă din țară, relatează Reuters citând surse.

Cotidianul Bild am Sonntag a relatat că directorul general al Porsche, Oliver Blume, a anunţat angajaţii companiei în legătură cu arestarea unui oficial, prin intermediul unui comunicat intern.

Grupul auto german Volkswagen trebuie să achite daune de aproape 15 miliarde de dolari în Statele Unite ale Americii pentru instalarea la motoare diesel a unui soft pentru manipularea emisiilor poluante.

Scandalul a izbucnit după ce Agenţia americană pentru Protecţia Mediului (EPA) a acuzat VW că a instalat sisteme speciale pe unele autoturisme diesel pentru a evita standardele federale din SUA în materie de emisii.

Autorităţile germane au extins ancheta privind manipularea testelor de emisii poluante şi asupra altor divizii ale Volkswagen, inclusiv Porsche.

5/5 - (2 votes)

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Daciana ROIBU
Mai multe Diverse
Comentarii închise.

Recomandări

Cea mai veche pictură rupestră este de acum 45.500 de ani

Arheologii a descoperit cea mai veche pictură rupestră cunoscută până în prezent în lume: …