Acasă Extern Ierusalim – capitala Israelului

Ierusalim – capitala Israelului

Anunțul făcut de liderul PDS Liviu Dragnea cu privire la mutarea ambasadei țării noastre de la Tel Aviv la Ierusalim se înscrie într-un demers firesc în primul rând față de partenerul nostru strategic, Statele Unite, cât și față de Israel – Ierusalimul aparține statului evreu din cele mai vechi timpuri, fiind leagănul culturii lor.

Momentul istoric pentru acesată inițiativă este unul potrivit, întrucât România arată, încă o dată, că este un partener strategic loial Statelor Unite.

Palestinienii vor ca Ierusalimul de Est să devină capitala viitorului lor stat.

Hărțile vechi din Orientul Mijlociu arată diviziunea biblică a așa-numitei Cisiordania. 

În istoria recentă, zona numită Palestina include teritoriile Israelului și Iordaniei actuale (vezi harta alăturată). Din 1517 până în 1917, cea mai mare parte a acestei zone a rămas sub dominația Imperiului Otoman.

Imperiul Otoman a fost dizolvat la sfârșitul Primului Război Mondial. Succesorul său, republica modernă a Turciei, a transferat Palestina în controlul Imperiului Britanic în baza Acordului de la Lausanne,  care a urmat celui de-al Doilea Război Mondial.

În 1917, Marea Britanie a emis Declarația de la Balfour pentru „înființarea în Palestina a unei locuințe naționale pentru poporul evreu”.

În 1922, Marea Britanie a alocat Transiordaniei aproape 80% din Palestina. Astfel, Iordania acoperă majoritatea țării ”Palestina” sub mandat britanic. Iordania include, de asemenea, majoritatea arabilor care au trăit acolo. Cu alte cuvinte, Iordania este partea arabă a Palestinei.

Locuitorii din ”Palestina” sunt numiți „palestinieni”. De vreme ce ”Palestina” include atât Israelul modern, cât și Iordania, rezidenții arabi și evrei din această zonă au fost numiți „palestinieni”.

Numai după ce evreii și-au re-locuit patria istorică din Iudeea și Samaria, mitul unui popor palestinian arab a fost creat și comercializat pe plan mondial.

Evreii provin din Iudeea, nu din palestinieni.

Nu există niciun limbă cunoscut ca fiind palestiniana, nici o cultură palestiniană distinctă de cea a tuturor arabilor din zonă. Nu a existat niciodată un pământ cunoscut sub numele de Palestina guvernată de palestinieni.

„Palestinienii” sunt arabi care nu pot fi diferențiate de arabi în Orientul Mijlociu. Marea majoritate a arabilor din Palestina și din Israel împărtășesc aceeași cultură, limbă și religie.

O mare parte din populația arabă din această zonă a migrat în Israel, Iudeea și Samaria din țările arabe înconjurătoare în ultimii 100 de ani.

Renașterea Israelului a fost însoțită de prosperitate economică pentru regiune. Arabii au migrat în această zonă pentru a-și găsi un loc de muncă și pentru a se bucura de un nivel de trai mai ridicat.

În documente mai vechi de o sută de ani, zona este descrisă ca o regiune slab populată. Evreii erau majoritari în Ierusalim, unde minoritatea arabă era mica din punct de vedere numeric.

Până la acordul de la Oslo din 1993, principala sursă de venit pentru rezidenții arabi era ocuparea forței de muncă în sectorul israelian. Până în prezent, mulți arabi încearcă să migreze în Israel pentru a deveni cetățeni al Israelului.

Chiar și fostul președintele Autorității Palestiniene, Yasser Arafat, nu era „palestinian”,  el s-a născut în Egipt.

Celebrul „legământ palestinian” afirmă că palestinienii sunt „o parte integrantă a națiunii arabe” – o națiune care este binecuvântată cu un teritoriu de 660 de ori maimare decât Israelul (inclusiv Iudeea, Samaria și Gaza).

Toate încercările de a revendica suveranitatea arabă asupra Israelului de astăzi ar trebui văzute prin intenția lor reală: distrugerea Israelului ca stat evreiesc și singurul bastion al civilizației occidentale iudeo-creștine din Orientul Mijlociu.

”Poporul arab palestinian”

Trebuie spus că, până la începutul anului 1920 nu a existat „poporul arab palestinian”, dar în decembrie 1920 a luat forma similară cu cea de astăzi.

Până la sfârșitul secolului al XIX-lea, locuitorii din regiunea dintre râul Iordan și Marea Mediterană s-au identificat în primul rând din punct de vedere religios, nu politic

După Primul Război Mondial a apărut în regiune ideologia naționalismului din Europa. Conceptul de națiune a fost noțiune străină musulmanilor, care se identifică și în prezent mai întâi prin apartenența religioasă și apoi prin țara de care aparțin.

Noțiune de ”Palestina” a fost introdusă în în aprilie 1920, când forța de ocupație britanică. La acea dată musulmanii au reacționat foarte suspicioși, văzând pe bună dreptate această desemnare ca o victorie pentru sionism. Cu mai puțină precizie, ei și-au făcut griji că semnalează o renaștere a impulsului cruciaților. Nicio voce musulmană proeminentă nu a aprobat delimitarea Palestinei în 1920, toți au protestat.

În schimb, musulmanii din vestul Iordanului și-au îndreptat loialitatea spre Damasc, unde domnea marele unchi al regelui Iordanului Abdullah al II-lea și s-au identificat ca fiind ”sirieni din sud”.

Interesant, nimeni nu a susținut această afiliere mai mult decât un tânăr pe nume Amin Husseini. Totuși, în iulie 1920, francezii l-au răsturnat acest rege Hașemit, eliminând noțiunea de ”Siria de Sud”.

După căderea regatului Hașemit din Siria de Sud, în iulie 1920, musulmanii din ”Palestina” și-au reorientat planurile spre Ierusalim.

În decembrie 1920, liderii arabi musulmani din zonă a stabilit ca scop înființarea unui ”stat palestinian independent”. În câțiva ani, acest efort a fost condus de Husseini.

Ierusalimul este capitala istorică a Israelului, cel mai important izvor istoric care consfințește acest lucu este Biblia – Vechiul Testament și Noul Testament. 

5/5 - (53 votes)

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Victor MAIER
Mai multe Extern
Comentarii închise.

Recomandări

ICR Tel Aviv: „Israelul și Algoritmul Holocaustului”, invitat prof. dr. neurolog Jean Jacques Askenasy

Institutul Cultural Român de la Tel Aviv, în colaborare cu Editura Saga din Israel, organi…