Iohannis a convocat CSAT pentru rectificarea bugetată de Denisa ORBAN postat pe 24/08/2018 Foto: Media Preşedintele Klaus Iohannis a convocat şedinţa CSAT pe 4 septembrie. Anunţul vine după ce Guvernul a reclamat faptul că şeful statului trage de timp şi nu vrea să convoace Consiliul Suprem de Apărare a Ţării pentru a da un aviz proiectului de rectificare bugetară. „Secretariatul Consiliului Suprem de Apărare a Țării a inițiat procedurile pentru emiterea unei hotărâri a Consiliului referitoare la rectificarea bugetului de stat al instituțiilor cu atribuții în domeniul securității naționale pentru anul 2018, cu acordul individual al membrilor Consiliului, notificând în acest sens și Ministerul Finanțelor Publice în data de 21 august a.c. Conform art. 6 alin. (3) din Legea nr. 415/2002 privind organizarea și funcționarea Consiliului Suprem de Apărare a Țării, pentru emiterea unei hotărâri a Consiliului este nevoie de consensul membrilor acestuia. Întrucât nu toți membrii Consiliului au fost de acord cu avizarea propunerilor de rectificare, Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a decis convocarea Consiliului Suprem de Apărare a Țării pentru data de marți, 4 septembrie a.c., ora 13:00, având înscrisă pe Ordinea de zi analiza propunerilor de rectificare a bugetului de stat al instituțiilor cu atribuții în domeniul securității naționale pentru anul 2018. Guvernul a solicitat, marți, președintelui Klaus Iohannis convocarea CSAT privind analizarea și avizarea propunerilor de rectificare a bugetelor instituțiilor cu atribuții în domeniul securității naționale. 5/5 - (2 votes) Distribuie pe:
Previziune privind capitularea economiei SUA în fața unui „joc economic de așteptare” orchestrat de China și Rusia