Iranieni arestați în fața ambasadei din Londra de Maria SECĂREȘ postat pe 10/03/2018 Foto: Media Iranienii au escaladat balconul ambasadei din Londra, 9 martie 2018 Patru persoane au fost arestate, vineri, după ce au escaladat un balcon aflat la primul etaj al ambasadei iraniene la Londra, cu scopul de a protesta împotriva Guvernului de la Teheran, a relatat Reuters. Cei patru au fost arestaţi din cauza unui comportament ilegal într-o instituţie diplomatică, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei din Londra. Ambasadorul Iranului în Marea Britanie, Hamid Baeidnejad, a declarat, pe Twitter, că cei patru indivizi erau „susţinători ai cultului Shirazi” și au înlocuit steagul Iranului cu cel al grupului din care fac parte. Oficialul a adăugat că personalul ambasadei este în siguranţă. Nicio persoană nu a fost rănită în urma incidentului, iar cei patru au fost reţinuţi trei ore mai târziu, când au acceptat să coboare de pe clădire. „Marea Britanie este responsabilă pentru siguranţa diplomaţilor iranieni”, a declarat purtătorul de cuvânt al viceministrului iranian de Externe, Bahram Qasemi. Agenţia naţională de ştiri a Iranului, IRNA, a relatat că indivizii erau înarmaţi cu cuţite. În 1980, mai mulţi indivizi înarmaţi au asediat ambasada Iranului din Londra, cerând eliberarea prizonierilor politici. Unul din ostatici a fost ucis în timpul asediului de cinci zile, iar altul a murit după ce forțele antitero britanice au reuşit să intre în clădire. 5/5 - (4 votes) Distribuie pe:
Previziune privind capitularea economiei SUA în fața unui „joc economic de așteptare” orchestrat de China și Rusia