Acasă Cultură Lansare carte: Scriitorul Andrei Breabăn își lansează mai multe cărți

Lansare carte: Scriitorul Andrei Breabăn își lansează mai multe cărți

UPDATE

1 iulie 2021

Multipla lansare de carte a scriitorului Andrei Breabăn poate fi vizionată aici:

Știrea din data de 30.06.2021:

Biblioteca Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava organizează o multiplă lansare de carte, în cadrul căreia vor fi prezentate cele mai recente titluri aparţinând scriitorului sucevean Andrei Breabăn, publicist la Cadran Politic. Evenimentul va avea loc la Biblioteca Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, joi, 1 iulie 2021, începând cu ora 13.30, în Sala Auditorium „Joseph Schmidt” (Corp F) – USV.

Volumele pe care le lansează Andrei Breabăn sunt: „La porţile destinului” (I. Cărări tenebroase, II. Zori însângeraţi), roman istoric, Editura Salonul Literar Vrancea, 2020; „Domnii paralele” (I. Două săbii într-o teacă, II. Cavalerul negru), roman istoric, Editura Semne, 2021; „Vitejii Măriei Sale” (I. Cneaghina Maruşca, II. Stăpân în Ţara Moldovei), roman istoric, Editura Timpul, Iaşi 2020; „Şi dacă mâine ar veni…”, eseuri, Editura Timpul, Iaşi 2021.

Volumele vor fi prezentate de Cassian Maria Spiridon, preşedintele Filialei Iaşi a Uniunii Scriitorilor din România, director al revistei Convorbiri literare, director al Editurii Timpul.

Invitații speciali ai acestui eveniment sunt: prof. univ. dr. Mircea A. Diaconu – prorector al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava;Alexandru Ovidiu Vintilă– președinte al Societății Scriitorilor Bucovineni, redactor-șef al revistei Bucovina Literară;GelluDorian – redactor-şef al revistei Hyperion – Caiete botoşănene.

Volumele vor fi prezentate de Cassian Maria Spiridon- preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Iaşi, director al revistei Convorbiri literare, director alEdituriiTimpul

Volumele „La Porțile Destinului” prezintă perioada copilăriei lui Ștefan cel Mare, fiind realizată o frescă a Moldovei medievale din vremea Voievodului Bogdan al II-lea, cu conflictele și intrigile ce au avut loc în contextul luptelor pentru putere între urmașii lui Alexandru cel Bun. Acțiunea se încheie cu asasinatul de la Reuseni, crimă care se petrece sub privirile înspăimântate ale lui Ștefan și care avea să-l marcheze pentru toată viața.

 

 „Domnii Paralele” surprinde situația tulbure din Moldova care a urmat asasinatului de la Reuseni, când țara a fost practic condusă de doi voievozi, Alexăndrel Vodă și Petru Aron, până la bătălia de la Mohile din 25 martie 1454, când iese învingător acesta din urmă. Nu lipsesc trimiteri la contextul european al vremii marcat îndeosebi de Sinodul de la Florența și de cucerirea Constantinopolului de către otomani, context care l-a propulsat în fruntea Mitropoliei Moldovei pe Kir Theoctist, care va deveni cel mai apropiat sfetnic al viitorului voievod, Ștefan cel Mare.

„Vitejii Măriei Sale” relatează unul din cele mai mărețe momente din istoria Moldovei medievale, care avea să-l aducă pe tron pe Ștefan cel Mare și avea să pună capăt  bătăliilor pentru putere.

„Și dacă mâine ar veni…”, cuprinde reflexii ale autorului cu privire la personalități ale culturii și istoriei noastre naționale, evenimente mai importante, cugetări despre om și Dumnezeu, iar în încheiere atmosfera cărții se înseninează cu un mănunchi de flori frumos mirositoare, numite de autor, „Legende dacice”.

Lansarea se va încheia cu un moment artistic susținut de corul de copii al Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din Comănești, dirijor: preot Teodor Popescu

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Victoria BRAN
Mai multe Cultură
Comentarii închise.

Recomandări

Curtea Penală Internațională: dr. Fauci, Bill și Melinda Gates, șeful OMS, Klaus Schwab și oficiali din Marea Britanie ACUZAȚI de crime împotriva umanității

Un grup de activiști din Marea Britanie, din care face parte și fostul vicepreședinte al P…