Acasă Extern May are sprijinul miniștrilor pentru a acționa în Siria

May are sprijinul miniștrilor pentru a acționa în Siria

Miniștrii britanici susțin acțiunea de descurajare a utilizării armelor chimice din Siria.

Premierul britanic Theresa May a obținut sprijinul miniștrilor săi pentru a lua măsuri nespecificate împreună cu Statele Unite și Franța pentru a împiedica utilizarea în continuare a armelor chimice de către Siria după un presupus atac cu gaze chimice asupra civililor.

Perspectiva unei confruntări între Rusia, aliatul guvernului sirian, și Occident a apărut după declarația președintelui american Donald Trump de miercuri când a spus rachetele „vor veni” ca răspuns la atacul din orașul sirian Douma, pe 7 aprilie.

Trump a temperat aceste remarci, iar Casa Albă a spus că nu s-au luat decizii finale cu privire la posibile acțiuni.

Rusia a avertizat Occidentul împotriva unui atac asupra aliatului său sirian, președintele Bashar al-Assad, care este sprijinit și de Iran, a declarat că nu există dovezi ale unui atac chimic în Douma, un oraș în apropierea Damascului ocupat de rebeli până de curând.

Premierul britanic Theresa Mayi a spus că „toate indiciile” conduc spre guvernul Assad ca fiind responsabil de atacul cu gaze chimice. May a spus miercuri miniștrilor din Cabinetul său că evenimentele din Douma arată o erodare „profundă” a normelor juridice internaționale care interzic utilizarea armelor chimice.

„Cabinetul a convenit asupra necesității de a lua măsuri pentru atenuarea primejdiei umanitare și pentru a descuraja utilizarea în continuare a armelor chimice de către regimul Assad”, a declarat purtătorul de cuvânt al premierului într-o declarație după întâlnire, relatează Reuters.

Miniștrii au fost de acord că trebuie să continue colaborarea cu Statele Unite și Franța pentru a da răspunsul potrivit. Declarația nu face nicio referire specifică la o acțiune militară.

Mai târziu, Biroul premierului britanic a spus că, Theresa May a vorbit cu președintele Trump la telefon, iar cei doi au fost de acord că este vital să se anuleze folosirea armelor chimice de către Assad și că ei vor continua să colaboreze îndeaproape pentru a face acest lucru.

Liderul Partidului Laburist din opoziție, Jeremy Corbyn, un veteran al campaniei anti-război, a declarat că Marea Britanie ar trebui să facă presiuni pentru o anchetă condusă de UNU, mai degrabă decât să urmeze conducerea Statelor Unite.

Premierul May a spus că dreptul de  veto al Rusiei la Consiliul de Securitate pentru o nouă investigație privind atacurile chimice nu poate oferi Organizației Națiunilor Unite niciun rol în investigație.

„Guvernul pare să aștepte instrucțiuni din partea președintelui Donald Trump asupra modului în care să procedăm”, a spus Corbyn într-o declarație.

„Marea Britanie ar trebui să facă presiuni pentru o anchetă independentă din partea ONU privind atacul oribil cu arme chimice săptămâna trecută, astfel încât cei responsabili să poată fi trași la răspundere”, a mai spus Corbyn.

Corbyn a declarat că orice acțiune privind Siria ar trebui să fie supusă votului parlamentar. Un sondaj de la YouGov a arătat că doar unul din cinci membri ai parlamentului susțin lovituri cu rachete asupra Siriei.

BBC a declarat că premierul May este pregătită să acorde Marii Britanii posibilitatea de a participa la acțiuni conduse de SUA, fără a solicita aprobarea prealabilă din partea parlamentului, iar Financial Times a declarat că guvernul a fost de acord cu acest lucru. Declarația Downing Street nu menționează parlamentul, iar purtătoare de cuvânt a guvernului britanic nu a comentat aceste relatări.

Premierul May nu este obligată să obțină aprobarea parlamentului, însă o convenție constituțională fără caracter obligatoriu a fost stabilită în 2003 privind aderarea la invazia condusă de SUA în Irak.

Marea Britanie a lansat lovituri aeriene împotriva militanților ISIS din Siria, dar nu împotriva guvernului Assad.

Parlamentul a votat acțiunea militară britanică împotriva guvernului Assad în 2013, în timpul premierului britanic David Cameron. Aceasta a descurajat apoi administrația americană a lui Barack Obama de la o acțiune similară.

5/5 - (3 votes)

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Cătălin RUS
Mai multe Extern
Comentarii închise.

Recomandări

Un militar rus și-a sacrificat viața apărând cu propriul trup o mamă și fiică de tirul de mortiere tras de Nazi Azov

În Mariupol, un soldat rus, căruia încă nu i s-a aflat numele,  și-a pierdut viața în timp…