Polonia, „tigrul” Europei de Est

Din 1991 Polonia se află pe un trend ascendent de creștere economică cu o medie de 4 la sută pe an, aproximativ 80 la sută din creștere fiind generată de sectorul privat.

Dacă îmbogățirea este dificilă pentru indivizi, pentru națiuni este și mai greu. Din cele peste 190 de țări membre ale Fondului Monetar Internațional, mai puțin de 40 de state sunt considerate economii bogate sau avansate. O parte din ele sunt considerate state emergente, iar celelalte sunt țări subdezvoltate. Ultimul stat care a trecut pragul spre nivelul țărilor avansate a fost Coreea de Sud, acum 20 de ani. Următoarea țară care ar putea intra în acest club select ar putea fi Polonia.

În turneul său prin Orentul Mijlociu și Europa, președintele american Donal Trump a vizitat o singură țară din Europa de Est – Polonia. Președintele Trump s-a întâlnit cu liderii polonezi ai partidului de guvernământ pentru a promova relațiile economice regionale din Europa de Est. Au fost voci europene care au desconsiderat felul în care populismul lui Trump reflectă naționalismul de dreapta al gazdei poloneze, însă populismul polonez din ultimii doi ani nu au periclitat un sfert de secol de progres economic stabil în Polonia.

În definiția FMI termenul „avansat” necesită un venit pe cap de locuitor de cel puțin 15.000 de dolari. Polonia a terminat tranziția de la comunism la democrație în 1991, economia sa a crescut cu o rată medie anuală de 4% și, remarcabil, nu a avut în niciun an creștere negativă. În cei 25 de ani, venitul mediu al Poloniei a crescut de la 2.300 de dolari la aproape 13.000 de dolari, iîn prezent are un ritm de creștere care o va trece peste pragul de 15.000 de dolari.

Aceasta dezvoltare a Poloniei se datorează politicilor fiscale stabile și predictibile și a ruperii de comunism. După prăbușirea blocului sovietic, Polonia a început să se distanțeze cât mai mult posibil de Rusia și a adoptat disciplina financiară și reformele instituționale necesare aderării la Uniunea Europeană.
Starea de spirit a poporului polonez anti rus și pro american mai profundă decât starea populistă actuală, au făcut din Polonia un aliat american natural, din ce în ce mai puternic. În trecut, Polonia s-a axat pe legături militare și geopolitice, dar în prezent este unul dintre puținii membrii NATO care își îndeplinește angajamentul de a cheltui cel puțin 2% din produsul intern brut pentru apărare.

Începând cu al doilea război mondial, câteva țări sărace care au reușit să devină bogate pentru că s-au dezvoltat în interiorul unor grupuri regionale, începând cu Italia, Spania și alte țări din Europa de Sud și apoi Asia de Est. Japonia, Coreea de Sud și Taiwan au oferit mult timp exemplul economic al „miracolului asiatic”.

În prezent, Europa de Est se înalță, la fel de liniștită, cu state mici, cum ar fi Republica Cehă sau mijlocii cum este România. Polonia cu o populație de aproape 40 de milioane de locuitori și o economie de o jumătate de trilion de dolari, se află pe locul 24-a al statelor în topul statelor bogate. Aceasta înseamnă că Polonia este acum suficient de mare pentru a pune Europa de Est pe harta economică a lumii.

Polonia se află pe un trend de dezvoltare economică asemănător” tigrilor asiatici”. Deși China este un concurent redutabil pe piața globală, puterea de producție a Poloniei și exporturile pe care le realizează o includ în grupul select de state, alături de Coreea de Sud și Republica Cehă.
În ultimul deceniu, Polonia s-a prezentat ca un stat conservator care opusul Rusiei decadente. Magnații polonezi nu s-au putut promova printre oligarhii ruși și au îmbrățișat antreprenoriatul în stil american, cu un entuziasm rar întâlnit în altă parte a Europei.

Antreprenoriatul polonez are cel mai mare impact în generarea locurilor de muncă și a câștigurilor din productivitate. Cu moneda sa ieftină și salariile relativ scăzute (o treime din salariul celor din Germania), Polonia este la fel de competitivă ca și” tigri asiatici”. Exporturile din industria prelucrătoare reprezintă 33 la sută din venitul pe cap de locuitor, cu mult peste media statelor emergente de 22%.

Secretul îmbogățirii în Polonia nu este dat de viteza economică ci de stabilitate. Multe economii emergente au reușit să genereze stimulente de creștere rapidă, cu mult peste media Poloniei de 4%, doar pentru a-și pierde câștigurile prin datorii și îndreptându-se spre o criză – cum este exemplul Braziliei și a Mexicului la începutul anilor ’80, și la sfârșitul anilor 1990.

Alte economii emergente rămân nesigure, parțial datorită faptului că se bazează pe exportul de materii prime și soarta lor depinde de fluctuațiile volatile pe piața mondială a mărfurilor.
Astăzi, din cele 13 state cu venituri medii medii de 10.000 până la 15.000 de dolari, nouă sunt încă dependente de exporturile de mărfuri, inclusiv Brazilia, Rusia și Argentina. Celelalte patru sunt în Europa de Est, conduse de Polonia.

Nici una dintre țările a căror economii sunt dependente de mărfuri nu va crește probabil suficient pentru a deveni următoarea țară bogată. State precum Argentina și Venezuela au devenit, în secolul trecut, aproape la fel de bogate ca Statele Unite, dar au coborât din ierarhie după o serie de crize.
Exportul de produse finite oferă stabilitate economică țărilor emergente pentru că generează venituri fiabile care le permit să facă investiții mari fără a pierde mult pe dobânzi. Asta s-a întâmplat în Polonia.

Dacă există o amenințare la o creșterea economică constantă a Poloniei, aceasta este conducerea autocratică. Odată cu venirea la putere a Partidului Lege și Justiție a existat preocuparea că vor deraia creșterea economică prin amestecul în sectorul privat pentru a-și îndeplini promisiunile populiste costisitoare. Deși guvernul a îndeplinit angajamentele de a reduce vârsta de pensionare și de a subvenționa familiile cu doi sau mai mulți copii, până în prezent aceste politici nu au cauzat mult rău economiei.

Deficitul și datoria publică rămân administrabile. Moneda rămâne stabilă, exporturile continuă să crească, iar balanța comercială este în exces. Trendul crescător ale economiei poloneze a început în 1991, aproximativ 80% din creștere a fost generată de sectorul privat, iar impulsul rămâne puternic.