Acasă Intern PSD, un partid cu lideri îmbuibați și semidocți

PSD, un partid cu lideri îmbuibați și semidocți

În ultimele zile există o mare preocupare în rândul unor analiști politici și sociologi referitor la faptul că ”PSD nu mai ajunge la electoratul de stânga”. Nici nu știam că România are un electorat de stânga. Din observațiile noastre rezultă că românii se împart în puțini bogați și foarte mulți săraci, între bugetari și angajați în mediul economic privat, între tineri și bătrâni, între românii din țară și cei plecați la muncă în statele UE, între pro liberali și anti PSD. 

De asemenea am observat că, în timpul alegerilor electorale aproape nimeni nu este preocupat de doctrina partidului pe care vrea să îl voteze. Electoratul român votează cu foarte multă emoție ”pro” sau ”anti” un partid sau un lider politic și întotdeauna câștigă electoratul ”anti”.

Revenind la electoratul, clasic, ”de stânga”, știm că bazinul acestora este format din cetățeni cu venituri medii și modeste, iar partidele care au titulatura de stânga se adresează acestui tip de electorat. Cei care votează stânga politică, sunt în general cetățeni care nu și-au făcut un scop în viață din a se îmbogăți, iar în democrațiile consolidate, majoritatea intelectualilor votează partide de stânga.  De asemenea, electoratul care votează un partid trebuie să se regăsească într-un fel sau altul în discursul și în comportamentul liderilor partidului respectiv, cel puțin așa susțin manualele de marketing politic.

Liderii PSD fac parte dintr-un partid de stânga?

Dacă dăm o căutare pe internet pentru a vedea averile deținute de liderii PSD, vom vedea că declarațiile lor de avere însumate depășesc cu ușurință numărul de volume din Enciclopedia Britanică. În cazul în care îi întâlnești, majoritatea conduc cele mai scumpe automobile de lux. Toți sunt îmbrăcați cu haine scumpe, și de obicei, au șoferi și personal auxiliar pe lângă ei. Nici unul din liderii actuali ai PSD nu s-a remarcat în vreun domeniu înainte de a intra în politică (excepția întărește regula, la fel ca în matematică). Putem paria că electoratul habar nu are care este profesia acestor lideri, probabil nici liderii nu știu ce profesie au. Vor spune că sunt politicieni, însă dacă ar fi întrebați ce înseamnă, puțini ar putea să dea o definiție.

Cu privire la educație, toți liderii PSD au studii universitare – cel puțin pe hârtie, dar se împiedică în cuvinte. Am întâlnit oameni simpli care știu să exprime clar ceea ce gândesc, spre deosebire de cei mai mulți lideri PSD care nu sunt în stare să vorbească corect limba română, pe lângă faptul că unii dintre ei nu sunt în stare să se exprime clar, ci îngaimă niște vorbe, și asta se întâmplă în conferințele de presă.

O altă calitate (cu ghilimele de rigoare),  întâlnită la unii lideri PSD este aroganța și autosuficiența. Când îi întrebi ceva, îți vorbesc de sus, căci sunt ”oameni importanți”, sau nu-ți vorbesc deloc, fiind atât de autosuficienți încât nu se coboară să vorbească cu un muritor de rând. Cei care au un astfel de comportament sunt ușor de remarcat, chiar și la televizor.

Distribuie pe:
Mai multe articole
Mai multe articole scrise de Victor MAIER
Mai multe Intern
Comentarii închise.

Recomandări

ICR Tel Aviv: „Israelul și Algoritmul Holocaustului”, invitat prof. dr. neurolog Jean Jacques Askenasy

Institutul Cultural Român de la Tel Aviv, în colaborare cu Editura Saga din Israel, organi…