Dragnea şi Tăriceanu au discutat despre suspendarea lui Iohannis de Claudia DUȚĂ postat pe 16/07/2018 Foto: Media Liderii coaliţiei PSD-ALDE, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu s-au întâlnit, luni, în biroul şefului Camerei Deputaţilor, unde au discutat despre posibilitatea suspendării şefului statului Klaus Iohannis. Pe 11 iulie, liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat că preşedintele Klaus Iohannis nu avea de gând să semneze decretul de revocare al şefei DNA, dar s-a temut suspendare, dorindu-şi al doilea mandat pentru a-şi păstra imunitatea. Președintele PSD precizând că suspendarea din funcţie a şefului statului este un plan care rămâne în picioare. „La ora asta nu stiu ce ar trebui să se întâmple pentru ca acest proces să se întâmple la toamna. Este vorba despre parlamentari. Nu e obligatoriu în toamna. Se pot întâmpla lucruri. Am vorbit cu colegii mei luni. Le-am spus că pot merge în vacanţă parlamentară, dar sa aibă telefoanele la ei ca s-ar putea să ne vedem”, a spus Liviu Dragnea, la Antena 3. „Nimic din ce a spus şi făcut până acum nu îmi dă speranţa că poate interveni ceva. Nu vreau să forţez pe nimeni, e o discuţie „, a spus liderul PSD. Pe 12 iulie, preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat că, atâta timp cât şeful statului respectă Constituţia, nu ştie dacă suspendarea mai este o prioritate. „Atâta vreme cât preşedintele va respecta Constituţia, va lăsa ca lucrurile să evolueze normal în acest demers de a scoate mizeria la suprafaţă, nu ştiu dacă suspendarea va mai fi o prioritate. Trebuie să existe un demers solid şi constituţional. Cred că trebuie să ajungem la un moment T.Zero Ce facem cu aceste mii de dosare în care viciile de procedură sunt evidente? Actele de poliţie judiciară sunt clare. Ce facem cu ele? Le lăsăm aşa?”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu, la Antena 3. 5/5 - (3 votes) Distribuie pe: