Când era premier, Adrian Năstase a șters datorii de 800 milioane lei pentru PRO tv de Victoria BRAN postat pe 28/12/2019 Adrian Năstase a revenit cu un nou text pe blogul personal, unde explică faptul că nu a avut nicio implicare în dosarul „Trofeul Calităţii”, în afară de faptul că „a înmânat unul dintre trofee, în cursul ceremoniei”. Acesta nu ezită să lanseze săgeţi către postul PRO TV, spunând că le-a şters datoriile în perioada cât a fost prim-ministru. „Sunt tot mai fascinat de felul în care se aplica în România rețetele lui Orwell. Mai ales în legătură cu ce s-a întâmplat la noi in ultimii 30 de ani. Au fost difuzate, la acest sfarsit de an, diverse rezumate care au prezentat selectiv, subiectiv și, de multe ori, tendențios, unele secvențe din acești ani, tragand apoi concluzii generalizatoare. Sau au fost produse „pastile” care, în cateva minute, „explică” ce s-a întâmplat în 30 de ani. Astfel, la Pro tv, a fost distribuit un filmuleț de 8 minute, „Dupa 30 de ani”, despre istoria corupției în România. Un video gândit probabil pentru cei care urmăresc serialul „Las Fierbinți”. ”Naiv fiind, nu știu dacă la ‘păcatele’ guvernului Năstase în materie de corupție nu ar fi trebuit adaugat, în acest video și faptul că guvernul PSD de atunci a șters vreo 800 de milioane de lei, datorii ale postului Pro tv”, a scris Adrian Năstase, pe blogul său. Distribuie pe:
Previziune privind capitularea economiei SUA în fața unui „joc economic de așteptare” orchestrat de China și Rusia