Filmul ”România neîmblânzită” la Festivalul de Turism „Na Szage” din Polonia de Denisa ORBAN postat pe 30/01/2019 Foto: Credit ICR La Poznań (Polonia), în perioada 1-3 februarie va avea loc cea de-a VIII-a ediție a Festivalului de Turism „Na Szage” („Pe scurtătură”), manifestare dedicată călătoriilor. Evenimentul se desfășoară în mediul universitar din Poznań, sub patronajul rectorului Academiei de Educație Fizică și Sport și găzduit de aula Academiei. Institutul Cultural Român de la Varșovia, pentru a doua oară partener al evenimentului, va prezenta în programul Festivalului filmul ”România neîmblânzită”, în regia lui Thomas Barton-Humphreys. Proiecția va avea loc în data de 1 februarie 2019, în aula Academiei de Educație Fizică și Sport din Poznań, care găzduiește cele mai ample manifestări din Festival. Filmul, realizat de casa de producţie britanică Off the Fence, în colaborare cu Auchan Retail România şi The European Nature Trust, relevă o călătorie care începe pe crestele împădurite ale Carpaților (unde urșii, lupii și râșii sălășluiesc liberi) și ajunge în apele agitate de vânt ale Deltei Dunării (locul din care pelicanii își iau zborul şi unde șerpii de apă înoată în adâncuri). În inima Europei există o viață naturală fabuloasă: o explozie a sălbăticiei, care reprezintă căminul a nenumărate vietăți. Munții infiniți, pădurile străvechi, apele nesfârșite, toate acestea găzduiesc creaturi de referință pentru bătrânul continent. Sunt ținuturi ale frumuseții și sălbăticiei unde destinele sunt dictate de anotimpuri. Creaturi parcă desprinse din legendă trăiesc în libertate, aici animalele se luptă pentru supraviețuire. Iar România neîmblânzită dezvăluie toate aceste povești incredibile. Festivalul „Na Szage” este o întâlnire a oamenilor care iubesc drumețiile și a tuturor celor cărora le sunt apropiate frumusețile naturii, dorința de cunoaștere a unor culturi străine, spiritul de aventură. Scopul principal al Festivalului este promovarea ideii de comunicare a experiențelor de călătorie într-un mod cât mai atrăgător și mai interesant. Nu exotismul locurilor este decisiv, ci calitatea experienței și a transmiterii ei – prin intermediul reportajelor, fotografiilor, discuțiilor, dezbaterilor și prezentărilor. Filmul ”România neîmblânzită” va fi prezentat graţie Auchan Retail România, partener al ICR Varşovia în acest proiect. 5/5 - (1 vote) Distribuie pe:
Previziune privind capitularea economiei SUA în fața unui „joc economic de așteptare” orchestrat de China și Rusia