Proteste violente în Franţa: autoritățile au mobilizat 12 vehicule blindate în Paris de Victoria BRAN postat pe 08/12/2018 Foto: Media Champs Elysees, Paris 4 dec. 2018 Autorităţile franceze au mobilizat aproape 90.000 de membri ai forţelor de ordine, inclusiv aproximativ 8.000 ofiţeri şi 12 vehicule blindate în Paris, înaintea noii serii de proteste de sâmbătă, organizate de Mişcarea „Vestelor Galbene”, care denunţă majorarea preţurilor la carburanţi alături de alte revendicări. Este al patrulea weekend în care mișcarea ”Vestele Galbene” protestează împotriva guvernului. Poliția din Paris folosește gaze lacrimogene împotriva protestatarilor întrucât acestea au devenit violente. În jur de 5.000 de persoane s-au adunat în centrul Parisului și cel puțin 272 de persoane se află în custodie poliției, numărul acestora fiind redus față de sfârșitul săptămânii anterioare. Aproximativ 8.000 de polițiști și 12 vehicule blindate au fost desfășurate la Paris. Mișcarea „Vestele Galbene” se opune creșterii taxei pe combustibil, însă miniștrii spun că mișcarea a fost deturnată de protestatari „ultra-violenți”. Săptămâna trecută, sute de oameni au fost arestați ca urmare a violențelor petrecute în Paris – unele dintre cele mai grave ciocniri de stradă din capitala franceză din ultimele decenii. Ce se întâmplă în acest weekend? Laurent Nunez, ministrul adjunct de Interne, a declarat că 31.000 de persoane au participat la demonstrațiile de sâmbătă, dintre care 8.000 au fost în sau în jurul Parisului. Până la 5.000 se află pe Champs-Elysées. Ministerul de Interne a declarat că la protestele similare, desfășurate sâmbăta trecută, au participat 136.000 de persoane la nivel național. Au fost câteva confruntări, poliția folosind gaze lacrimogene împotriva protestatarilor. Coșurile de gunoi au fost incendiate pe Champs-Elysées și polițiștii au folosit tunul de apă pe o stradă situată la est de centrul orașului. Imaginile TV au arătat ceea par a fi grupuri de extremă dreaptă care instalează baricade. Vehiculele blindate sunt trimise să se ocupe de acestea, iar presa franceză declară că este prima dată când poliția dislocă astfel de forțe în Paris. Demonstrații au loc în mai multe orașe, inclusiv Lyon, Marsilia și Grenoble. Manifestațiile s-au extins chiar și în Belgia. Aproximativ 70 de persoane au fost arestate în capitala Bruxelles, dar nu au existat violențe. Protestele împotriva schimbărilor climatice au loc de asemenea purtate în unele orașe franceze, inclusiv în Paris. Numărul de ofițeri de securitate dislocați în întreaga țară a crescut la 89.000, în creștere față de 65.000 de săptămâni trecute. Forțele de securitate încearcă să împiedice repetarea weekend-ului trecut în capitală, unde a fost vandalizat Arcul de Triumf, poliția a fost atacată și au fost răsturnate și arse vehicule. Poliția folosește diferite tactici Pe Champs-Elysées, în apropiere de Arcul de Triumf, există momente sporadice de tensiune, când poliția acționează în forță pentru a împinge înapoi pe cei mai agresivi dintre protestatari pentru a prelua controlul. Poliția folosește grenade cu gaze lacrimogene pentru a dispersa protestatarii, dar turbulențele sunt reduse față de acțiunile de sâmbăta trecută. Polițiștii folosesc tactici diferite – sunt mult mai mobili și folosesc echipe care extrag protestatarii viloenți pentru a-i identifica. Potrivit autorităților, au existat deja aproape 500 de persoane reținute pentru identificare, dintre care cel puțin 272 se află în custodia poliției. Primul ministru Edouard Philippe a declarat că numărul arestărilor este mult mai mare decât în weekend-ul precedent. În mass-media socială, unii activiști au cerut atacuri asupra poliției și a Palatului Élysée, numind acțiunile”Actul IV”. Particularitățile Mișcării Vestele Galbene Protestatarii „Vestele Galbene” sunt numiți astfel deoarece în timpul manifestațiilor s-au îmbrăcat cu veste galbene de înaltă vizibilitate care trebuie existe în fiecare vehicul potrivit legislației franceze. În ultimele săptămâni, mișcarea s-a transformat dintr-un protest față de creștrea prețului la combustibili la un protest cu spectru larg de revendicări. Mișcarea nu are lideri sau reprezentanți ai unor grupuri de interese Scopul principal al mișcării este de a evidenția frustrarea economică a familiilor mai sărace și neîncrederea în clasa politică. Un sondaj de opinie publicat vineri a arătat că protestele au susținerea a 66% din respondenți. Ce a recunoscut guvernul? Guvernul a declarat că elimină majorarea impozitelor nepoluante din bugetul și că a blocat prețurile la energie electrică și gaze pentru anul 2019. Problema este că protestele au erupt asupra altor probleme. Acordarea de concesii în anumite domenii nu va mulțumii toți protestatarii, unii dintre aceștia solicită salarii mai mari, impozite mai mici, pensii mai bune și chiar demisia președintelui Macron. Unii dintre criticii lui il numesc pe Emmanuel Macron”președintele bogaților”. 5/5 - (3 votes) Distribuie pe:
Previziune privind capitularea economiei SUA în fața unui „joc economic de așteptare” orchestrat de China și Rusia